G4Media scrie că este un acord cadru pe o durată de doi ani.

Valoarea minimă a contractului de tip abonament este de peste 4.000.000 de euro, iar valoarea maximă depășește 11.000.000 de euro.

Tel Drum a mai încheiat alte patru contracte, în valoare de aproape 18 milioane de euro, cu CJ Teleorman pentru modernizarea și întreținerea unor drumuri județene, din data de 27 mai 2019 – ziua în care Liviu Dragnea a fost condamnat în dosarul Angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman – până în prezent.

Pe 26 iunie, Liviu Dragnea, fostul președinte PSD, a fost pus sub acuzare de DNA pentru fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, în dosarul Tel Drum

Și compania Tel Drum, presupus controlată de Dragnea, a fost inculpată pentru constituire de grup infracțional organizat, 10 infracțiuni de evaziune fiscală și alte două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. Acuzațiile sunt legate de contracte pentru drumuri în Teleorman.

În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa Supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Toate cererile sale de eliberare au fost respinse până acum.

Foto: liberinteleorman.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.