Frontul atmosferic care va ajunge deasupra zonei de sud-vest a peninsulei va face ca temperaturile să treacă cu mult peste 40 de grade, iar în unele regiuni din Portugalia se așteaptă chiar 51 de grade Celsius.

Meteorologii se așteptă ca momentul cel mai drastic să fie în cursul zilei de sâmbătă, dar nu pot să spună cu siguranță dacă mercurul termometrelor va sări peste 50 de grade, însă cu siguranță temperaturile vor înregistra maxime istorice.

Temperaturile ar putea depăși 50 de grade Celsius în Spania și Portugalia, record absolut pentru Europa

În prezent, la nivelul Europei, cea mai ridicată temperatură înregistrată în istorie este de 48 de grade Celsius în Grecia, pe 10 iulie 1977. În peninsula Iberică, cele mai crescute temperaturi au fost înregistrate în Portugalia, 47,4 grade pe 1 august 2003 și 47,3 grade în Spania, pe 13 iulie 2017.

În România, cea mai ridicată temperatură înregistrată a fost de 44,5 grade Celsius, în localitatea Ion Sion din județul Brăila, pe 10 august 1951

În așteptarea valului de căldură, Portugalia a mobilizat efective fără precedent, pentru a evita repetarea incendiilor devastatoare de anul trecut, soldate cu 112 de victime, a declarat luni ministrul de interne din această ţară.

„Anul acesta avem cel mai mare dispozitiv pus la punct vreodată: 10.700 de bărbaţi şi femei din întreaga ţară, în special pompieri voluntari, jandarmi sau militari”, a declarat Eduardo Cabrita presei portugheze.

Ad placeholder
Sondaje contradictorii cu trei zile înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei. De ce depinde totul
Recomandări
Sondaje contradictorii cu trei zile înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei. De ce depinde totul

„Am dublat structura grupului de intervenţie permanentă, de la puţin peste 500 la 1.050 bărbaţi şi femei, care ar putea fi susţinuţi de 56 de dispozitive aeriene”, a adăugat el.

În faţa acestor prognoze meteo, „consolidăm operaţiunile de control, în special în zonele cele mai vulnerabile”, „pre-poziţionând deja mijloace de intervenţie”, a declarat Patricia Gaspar, purtătoarea de cuvânt a Autorităţii naţionale pentru protecţia civilă.

„Acest dispozitiv permite câştigarea de timp în faza de atac iniţial”, a subliniat ea, adăugând că serviciile de salvare dispun în acest an de două „avioane de evaluare şi de recunoaştere”, angajate în prezent în operaţiuni de monitorizare.

De asemenea, Portugalia a adus înapoi cele două avioane amfibie pe care le pusese la dispoziţia Suediei în cadrul Mecanismului european de protecţie civilă, solicitate în urmă cu câteva zile de această ţară scandinavă pentru a face faţă incendiilor forestiere.

Ad placeholder
Părinte indignat pe reflexul mușamalizării după incidentul cu lampa UV de la “Lazăr”: “Copiii noștri ajung la spital, iar părinții fac ode directoarelor și caută «turnătorul»!”
Recomandări
Părinte indignat pe reflexul mușamalizării după incidentul cu lampa UV de la “Lazăr”: “Copiii noștri ajung la spital, iar părinții fac ode directoarelor și caută «turnătorul»!”

Ministerul Afacerilor Externe a emis atenționare de călătorie pentru românii care urmează să călătorească în Portugalia în următoarele zile.

Având în vedere că schimbările climatice din ultimele decenii încep să accelereze de la an la an și ne aduc veri din ce în ce mai calde iar  caniculapoate fi foarte periculoasă pentru organismul uman, iară câteva sfaturi cum să te protejezi vara de caniculă.


Citește și: VIDEO/ Codul secret al barmanilor. Cum să ceri un Mai Tai sau o tequila prin semne și cum le interpretează un lingvist


Foto: EPA/ Arhivă

A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă
PARTENERI - GSP.RO
A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
PARTENERI - PLAYTECH
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
Horoscop 25 septembrie 2020. Leii trebuie să evite excesele de autoritate, mai ales pe cele legate de muncă
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2020. Leii trebuie să evite excesele de autoritate, mai ales pe cele legate de muncă
ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată
Telekomsport
ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată