De asemenea,  India a anunţat că a efectuat o ‘lovitură preventivă’ împotriva principalei tabere de antrenament de pe teritoriul pakistanez a grupării islamiste responsabile de un atentat sinucigaş soldat cu aproape 40 de paramilitari indieni în Kashmirul indian, potrivit France Presse.

„Armata aerului indiană a încălcat Linia de control. Forţele aeriene pakistaneze au fost imediat mobilizate. Avioanele indiene s-au retras”, a  anunțat purtătorul de cuvânt al armatei aerului pakistaneză, generalul Asif Ghafoor, într-o postare pe Twitter, potrivit Agerpres.

„Confruntat cu un răspuns oportun şi eficient al armatei aerului pakistaneze, ei au aruncat în grabă o încărcătură explozivă care a căzut în apropiere de Balakot. Nu s-au înregistrat victime sau pagube’ materiale”,  a mai spus generalul.

„La primele ore ale dimineţii, India a lovit cea mai mare tabără de antrenament a Jaish-e-Mohammed din Balakot. În această operaţiune, foarte mulţi terorişti, instructori, înalţi comandanţi şi jihadişti instruiţi pentru atentatele sinucigaşe ale Jaish-e-Mohammed au fost eliminaţi”, a declarat Vijay Gokhale, înalt responsabil diplomatic indian, în cadrul unei conferinţe de presă.

Canalul de televiziune CNN News 18 a informat despre „aproape 200 de victime în urma loviturilor indiene”, citând „surse guvernamentale de rang înalt”. Agenţia de presă indiană ANI a transmis că 12 avioane de tipul Mirage 200 au lovit în noaptea de luni spre marţi tabere insurgente de pe teritoriul pakistanez.

Foto simbol: EPA


Citește și:

„Mai sunt români în România?” Întrebarea vine de la o familie de emigranți în Spania și e pusă fără aroganță, cu dor de țară

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.