Monica Iacob-Ridzi, suspectă de leucemie
La AKH din Viena se va interna astăzi şi Monica Iacob-Ridzi. Fostul ministru al tineretului are o afecţiune la măduvă ce s-a agravat de la o infecţie pe care Monica a tratat-o la Spitalul Universitar din Capitală. Pentru că boala poate evolua într-o leucemie, deputata a decis să repete analizele la Viena, unde va face şi o biopsie osteo-medulară.
Teo speră să scape de cuţit cu medicamente
Spitalul Elias din Capitală, Teo Trandafir a cerut, marţea trecută, să fie transferată la Spitalul AKH din Viena. Aici, fosta vedetă TV speră ca tratamentul medicamentos ce i se administrează să o scape de operaţie. Teo a fost transportată aici cu ajutorul boss-ului de la PRO TV, Adrian Sârbu, care va suporta şi o parte din cheltuieli.
ÎPS Bartolomeu Anania va fi operat la inimă
Vineri seară, la Spitalul AKH din Viena, a fost transportat şi Mitropolitul Clujului. ÎPS Anania (88 de ani) a stat internat aproape o lună la Institutul de Urologie din Cluj cu multiple afecţiuni. Pentru că bolile cardiace îi puneau viaţa în pericol, el a fost transportat la Viena, unde medicii îi vor monta o valvă artificială la inimă.
Şerban Huidu mai rămâne 10 zile la clinica din Innsbruck
Alt VIP din România internat în Austria este Şerban Huidu. Pe 23 decembrie, “cârcotaşul” s-a accidentat pe pârtie şi, din cauza unei lovituri suferite la cap, a stat două zile în coma indusă de medicii de la spitalul din Innsbruck. Vedeta şi-a revenit miraculos după accident, iar familia a anunţat, ieri, că Huidu va mai rămâne internat în Austria încă 10 zile.