Suspectii de terorism plasati in regim de detentie la domiciliu in Australia vor putea sa mearga la centre de terapie pentru a invata sa-si controleze impulsurile violente. Intre altele, teroristii vor primi consultanta psihologica, vor fi educati si pregatiti in diferite domenii, in perspectiva gasirii unui loc de munca.
Guvernul australian pregateste un program de reabilitare a potentialilor teroristi, pe care autoritatile i-au etichetat drept amenintare la adresa securitatii publice. Masura a fost adoptata de Parlament saptamana trecuta, ca parte a noii legi antiteroriste, urmand a fi aplicata in cazul presupusilor teroristi asupra carora nu s-au formulat capete de acuzare, dar care, in baza suspiciunilor, au fost plasati sub arest la domiciliu, pentru prevenirea eventualelor atentate.
Procurorul general Philip Ruddock spera ca programul ii va ajuta pe extremisti sa inteleaga ca se afla pe o cale gresita. “Arestul la domiciliu nu trebuie sa fie doar o masura punitiva. Acest program ii va ajuta sa-si schimbe comportamentul violent, accentuat, din pacate, si de faptul ca sunt sechestrati la domiciliu”, a spus purtatorul de cuvant al lui Ruddock, precizand ca masura ii vizeaza in special pe tinerii usor influentabili.
Liderul Tineretului Islamic din Australia, Fadi Rahman, crede ca orice masura ce vine in ajutorul tinerilor musulmani care au apucat-o pe cai gresite este binevenita. “Daca o persoana a fost prinsa intr-un anturaj gresit, ne-am dori ca guvernul sa intervina pentru a readuce acea persoana pe calea cea buna”, a comentat el.
Unul dintre principalii autori ai proiectului de lege, Geoff McDonald, a dat asigurari ca nimeni nu va fi fortat sa urmeze acest program. “Consultanta si educatia sunt concepute sa vina in ajutorul cuiva si nicidecum nu vor putea fi impuse impotriva vointei suspectilor”, a spus oficialul.