Terra a trecut pe langa Apocalipsa

Impact ratat

O stire transmisa in premiera de cotidianul britanic „The Times” i-a facut pe cititorii sai din intreaga lume sa se ingrozeasca si sa se gandeasca tot mai mult la cat de fragili suntem in fata amenintarilor cosmice. In editia sa din 6 septembrie 2000, tabloidul englezesc facea referire la o informatie „scursa” catre presa din laboratoarele NASA, stire care se referea la un eveniment ce a prins pe picior gresit intregul sistem de monitorizare al agentiei spatiale. Un imens asteroid, botezat de astronomii de la Arecibo cu numele 2000QW7, trecuse, pe 1 septembrie, la mai putin de 200 de kilometri de suprafata Terrei, pe deasupra unui arhipelag din Hawaii. „Ciudat este faptul ca nu am apucat sa il vedem inainte. A aparut pe monitoarele aparatelor abia atunci cand parasea atmosfera. Am calculat traiectoria, venise dintr-o zona plasata intre Marte si Jupiter, ajungand la noi dupa ce parcursese un traseu de 3,84 milioane de kilometri, adica de peste 12 ori distanta de la Pamant la Luna”, a declarat tarziu reporterilor de la „The Times” Eleanor Helin, cercetatorul-sef al echipei NASA de monitorizare a asteroizilor, care isi efectueaza observatiile la baza de cercetare din insula Maui, Hawaii.
Ce s-ar fi putut intampla? Efectele nu ar fi fost atat de catastrofale precum cele provocate de asteroidul de 11 kilometri care acum 65 de milioane de ani a lovit peninsula Yucatan (a dus la disparitia dinozaurilor si a unui sfert din toate speciile care traiau la ora aceea pe Pamant), dar cu un impact oricum mai mare decat „fratele” sau de numai 60 m care in 1908 a cazut in Tunguska, Siberia, distrugand o zona imensa de padure si ucigand instantaneu sute de mii de oameni.

Sonda Cassini, o autentica super-bomba nucleara

17 august 1999, ora 20.28 TDT (timp dinamic terestru). Sonda Cassini survoleaza de la mai putin de 1.000 de kilometri, cu o viteza incredibila, Insula Pastelui si Insula Pitcairn, din Pacificul de sud-est. Expertii de la Jet Propulsion Laboratory, Passadena, rasufla usurati. Cassini iese din atmosfera si isi continua nestingherita drumul spre Saturn.
Eroare de programare? Nu. De ce a fost nevoie ca cea mai mare si mai scumpa (7 metri, evaluata la 3,4 miliarde dolari) nava realizata vreodata sa plonjeze cu o viteza de peste 60.000 km/ora spre Pamant? Simplu: pentru ca avea nevoie de gravitatia Terrei pentru a primi un „sut” care sa o propulseze definitiv spre destinatia finala: planeta Saturn.
Ce s-ar fi intamplat? Teama de o eroare de manipulare sau o accidentala deficienta a mecanismelor sau sistemului de comanda care ar fi putut duce la reintrarea navei in atmosfera terestra era cat se poate de motivata. Cele 35 de kilograme de plutoniu (suficient pentru constructia a 3 bome atomice), folosite nu pentru propulsarea navei, ci pentru alimentarea instrumentelor stiintifice, si o eventuala dezintegrare in atmosfera ar fi dus la contaminarea radioactiva a planetei si, inevitabil, la sfarsitul civilizatiei noastre.

Apocalipsa din accelerator

De parca toate incidentele nu ar fi fost suficiente, un nou experiment vine sa intareasca ideea potrivit careia „Ce-si face omul cu mana lui, nu desface nici dracu”. Americanii vor, nici mai mult, nici mai putin, sa reconstituie in laborator momentul formarii universului, celebrul Big Bang.
Pentru aceasta ei vor folosi superacceleratorul de ioni grei, ce este in faza finala de constructie la Brookhaven National Laboratory din Illinois. Un imens instrument in care doua fascicule de ioni grei (aur sau plumb) vor fi accelerate in directii opuse pana cand vor atinge viteza luminii. Din ciocnirile dintre aceste particule vor rezulta energii formidabile, de natura a pulveriza nucleele, generand mii de particule secundare, la temperaturi si densitati care vor imita conditiile extreme ce guvernau Universul la inceputurile lui. Va fi un fel de privire pe gaura cheii in „bucataria” in care au fost amestecate ingredientele materiei actuale.
Oamenii de stiinta din intreaga lume au sarit ca arsi, consecintele acestui experiment neputand fi ignorate. Exista trei scenarii posibile. Astfel, experimentul ar putea produce fie gauri negre (susceptibile sa inghita progresiv intreg Pamantul), fie o instabilitate a vidului (care s-ar propaga cu viteza luminii in toate directiile), fie un stranglet (o varietate de materie care ar absorbi particulele de materie din jur, transformand Terra intr-o planeta ca oricare alta din sistemul nostru solar).

Si totusi va fi Apocalipsa…

Andromeda este o galaxie spiralata, aidoma Caii Lactee, care face parte din grupul local, alcatuit din circa 30 de galaxii, intins in jurul nostru pe o distanta de zece milioane de ani lumina. Cele mai mari sunt, in ordine, Andromeda, Calea Lactee si M33. Legate gravitational, cele trei galaxii se atrag una pe cealalta.
Inainte ca Soarele sa inceteze a straluci, Caleea Lactee va cunoaste evenimentul cel mai cumplit, cel mai violent din istoria sa: ciocnirea cu Andromeda, cea mai apropiata galaxie, aflata la o departare de 2 milioane de ani lumina.
Datorita colosalei „imbratisari” dintre cele doua galaxii, ele isi vor schimba infatisarea, iar lungi filamente de gaz si stele se vor alungi pe mai multe sute de mii de ani lumina. Daca sistemul nostru solar se afla pe unul dintre aceste „brate”, el ar putea fi azvarlit din discul galactic. Densitatea gazelor va creste pana cand va deveni atat de ridicata, incat se vor crea toate conditiile necesare pentru aparitia a milioane de stele noi, „intr-o clipita”. In marea lor majoritate, aceste stele tinere, foarte masive, vor exploda rapid.
Cele doua galaxii vor sfarsi prin a se uni, formand o uriasa galaxie ce nu va mai avea forma spiralata, ci forma unui cartof gigantic, mai mult sau mai putin turtit.
Astrofizicienii au putut calcula insa faptul ca aceste doua galaxii se apropie una de cealalta cu o viteza de circa 400.000 km/ora. Deci, mai avem de asteptat doar… cinci miliarde de ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE