Până acum, pasagerii care intrau în Italia din statele membre ale blocului comunitar trebuiau să demonstreze fie că sunt vaccinați, fie că s-au vindecat recent sau că au un test negativ.

Noul decret, semnat marți seară de ministrul sănătăţii, Roberto Speranza, prevede „obligativitatea unui test negativ efectuat la plecare pentru toate persoanele care vin din ţările Uniunii Europene”, a declarat un purtător de cuvânt.

„Pentru cei nevaccinați, pe lângă testul negativ, este prevăzută și o carantină de cinci zile”, a precizat acesta.

Autoritățile italiene au stabilit că testul prezentat la intrarea în Peninsulă poate să fie ori de tip Real-Time PCR, nu mai vechi de 48 de ore, ori de tip antigen (rapid), nu mai vechi de 24 de ore.

Persoanele nevaccinate care sosesc din afara blocului comunitar erau deja obligate să stea în carantină, iar celor vaccinate, tot din afara UE, li se cerea și un test negativ.

Noile măsuri, valabile în perioada 16 decembrie – 31 ianuarie, vin în contextul în care Europa se confruntă cu un nou val de infecții cu virusul SARS-CoV-2, odată cu venirea iernii și a răspândirii tulpinii Omicron.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, a declarat că autoritățile de la Bruxelles nu au fost încă anunțate despre noile restricții temporare impuse de Italia, deși statele membre au obligația de a informa Executivul european cu 48 de ore înainte.

„Restricțiile suplimentare impuse asupra celor ce dețin certificate verzi sunt posibile numai acolo unde acest lucru este cu adevărat necesar și proporțional pentru a proteja sănătatea publică ca răspuns la pandemie”, a precizat Wigand.

Peste 20.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 și 120 de decese au fost raportate marți, 14 decembrie, în Italia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.