„Camera Comunelor nu a lăsat semne de întrebare despre ceea ce nu vrea (Theresa May se referă la ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord între cele două părți – n. red.). Astăzi trebuie să trimitem un mesaj empatic despre ceea ce vrem”, a declarat Theresa May în deschiderea ședinței de marți din Camera Comunelor, potrivit BBC.

Totodată, purtătorul de cuvânt al premierului britanic a precizat că Marea Britanie susține un acord pe tema Brexit, însă acordul inițial agreat de UE și respins de Parlamentul de la Londra trebuie să fie modificat.

Marți seara, Camera Comunelor va organiza o serie de voturi pentru aprobarea unor amendamente în ceea ce privește acordul de Brexit.  Totuși, situația este foarte complicată, având în vedere că Uniunea Europeană a transmis că acordul inițial nu poate fi modificat, lucru pe care Theresa May speră să-l schimbe în cursul discuțiilor telefonice cu liderii blocului comunitar.

Planul inițial a fost respins din cauza nemulțumirilor legate de frontiera nord-irlandeză. Parlamentarii britanici se temeau că, în cazul în care acordul agreat cu UE ar fi trecut de Camera Comunelor, o graniță fizică ar putea fi reconstruită în viitor între Irlanda și Irlanda de Nord, ceea ce ar putea provoca violențe.

Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi
Recomandări
Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi


CITEȘTE ȘI: VIDEO/ Pensionarul cu 60 de ani vechime în câmpul muncii: „Dacă tu nu muncești pentru copilul tău, sărăcia prinde rădăcini”


FOTO: EPA

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.