usor obiecte si expresii din „lumea lor” traditionala si, in felul acesta, sa retina mai usor. Puradeii renunta in numar mare la scoala inca din clasa intai, si din pricina saraciei, dar si pentru ca nu inteleg o iota din ceea ce le spune invatatorul sau colegii de clasa.
Cartea se numeste „Alfabetiyaciago lil ano-a rromani chib vas e chave, terne thaj haremanusa” sau „Manual de alfabetizare in limba rromani pentru copii, tineri si adulti” si a fost scrisa de profesorul Gheorghe Sarau de la Universitatea Bucuresti, care e gagiu (gajo), adica nu este tigan. Coperta e foarte elocventa: prezinta o satra de tigani, cu puradei si pirande, cu carute cu coviltir si cu Mercedesul parcat alaturi.
Lectiile incep foarte simplu, iar cei alfabetizati invata literele prin desene. La prima lectie se invata despre para-ambrol, apoi despre ciolan, iepure, cal, sac, soareci, dar si despre paine, hrana etc.
Toate lectiile au exemple din viata familiala a unui tigan in „katune”, care nu inseamna catune, ci corturi. Femeile sunt desenate cu fustele inflorate, iar barbatii au mustati rasucite si palarii specifice etniei. Nu lipsesc regii, reginele si imparatii.
Cartea mai explica faptul ca o multime de cuvinte din dictionarul rromani au fost preluate de romani: „baro” in tiganeste inseamna mare, iar romanii spun si ei barosan; „baxtalo” (se pronunta bahtalo) inseamna norocos, iar romanii l-au adaptat la baftos; „bistardo” de-semneaza ceva uitat, iar copilul fara tata este numit bastard; „sukar” (sucar) in-seamna frumos, iar acelasi cuvant este folosit cu acelasi sens si in mahalalele romanesti etc. Dar, „bikinel” nu inseamna obiectul de lenjerie intima, ci a vinde, iar „daravel” nu inseamna prostii, ci a baga frica in cineva.
Ca sa aiba si ei frica de ceva, tiganii vor invata despre Dumnezeu, adica despre Devel. Cuvintele prezentate in manual au fost luate din fondul comun al caldararilor, ursarilor si spoitorilor. Cartea se adreseaza si educatoarelor si invatatoarelor care au in clase copii rromi, pentru acomodare in primele zile de scoala.
in scoli functioneaza deja programul „Educatia adultilor”, adica sunt infiintate clase speciale – la cerere – pentru adultii care au abandonat candva studiile si acum vor sa le continue.