Potrivit anchetatorilor, bărbatul a locuit cu chirie în imobilul din centrul Timișoarei și avea o restanţă de aproximativ 2.000 de lei la plata cheltuielilor comune din bloc.
Administratoarea îi ceruse de mai multe ori să achite ce datoarea, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Marți seară, el a mers la apartamentul ei, iar victimele sale au crezut că a venit să-și achite datoriile.
În realitate, ucigaşul, care ar face parte dintr-un cerc de consumatori de droguri, cunoştea data la care bătrâna aduna cheltuielile comune ale locatarilor și voia sa ia banii strânși de aceasta.
Bărbatul a atacat-o pe femeie cu un cuţit, apoi pe soţul acesteia, până când cei doi au murit. Ulterior a căutat după banii încasaţi de administratoare, timp în care a fost surprins de nepotul victimelor, care a venit să vadă ce s-a întâmplat.
Bărbatul surprins în apartament a reuşit să fugă cu o geantă în care se aflau 12.000 de lei, după ce l-a atacat şi pe nepot. Bărbatul le-a spus polițiștilor, după ce a fost prins, că nu a intenționat să-i omoare pe bătrâni, ci doar să fure banii, dar lucrurile au degenerat.
Doi bătrâni, victimele bărbatului
Doi soți, în vârstă de 75, respectiv 78 de ani, au fost înjunghiați mortal de un bărbat care a intrat în apartamentul lor din centrul Timișoarei, marți seară, 27 iunie, în jurul orei 22.00.
Cei doi bătrâni vorbeau la telefon cu nepotul lor din Germania, iar la un moment dat au auzit zgomote în apartament.
Nepotul a cerut ajutorul altui nepot al vârstnicilor, aflat în Timișoara, care a mers la locuința acestora pentru a vedea ce s-a întâmplat. Când a intrat în apartament, i-a găsit pe cei doi bătrâni morţi, iar în casă a dat și peste atacator.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro