Fostul international Anton Dobos (43 de ani) se afla internat in stare grava la Spitalul Judetean Cluj dupa ce a fost implicat ieri dimineata intr-un cumplit accident rutier. Conform unor surse medicale, Dobos, care a si fost operat pe creier, are doar 10% sanse de supravietuire!
A adormit la volan, la 300 de metri de propria-i casa
Dobos se intorcea ieri dimineata de la Targu Mures la Cluj-Napoca si, din cauza oboselii, a adormit la volan si a intrat cu viteza intr-un tir Iveco. Incredibil, accidentul, petrecut la 3.00 dimineata, s-a produs la 300 de metri de casa lui Toni. Dobos, care nu avea cuplata centura de siguranta in momentul impactului, a iesit pe picioare din masina, politistii au vorbit cu el, insa, dupa cateva minute, a cazut.Initial, Dobos a fost transportat la sectia de Ortopedie a Spitalului Judetean din Cluj. Insa, din cauza multiplelor traumatisme cranio-cerebrale, fostul fotbalist, care intrase in coma, a fost mutat la Neurochirurgie, unde a si fost operat, interventia durand aproape cinci ore.
Directorul Clinicii de Neurochirurgie, doctorul Stefan Florian, a refuzat sa ofere amanunte despre starea de sanatate a lui Dobos: ‘Pacientul se afla in stare foarte grava si pronosticul este rezervat. El a fost operat de urgenta si nu stim daca va mai fi nevoie de o noua interventie chirurgicala’.
Potrivit unor apropiati ai familiei, care au fost prezenti la spital, Toni are sub 10% sanse de supravietuire. Aseara au aparut primii muguri de speranta: doctorii au anuntat ca Dobos a iesit din coma si ca e posibil ca pacientul sa fie mutat la un spital din Viena.
Are 23 de selectii la nationala si 4 titluri de campion cu Steaua
Dobos (43 de ani) a jucat pentru Ariesul Turda, Progresul Braila, ‘U’ Cluj si Dinamo pentru ca in decembrie 1991 sa semneze cu Steaua, unde a jucat pana in 1996, cand s-a transferat in strainatate, la AEK Atena, unde a evoluat doua sezoane. A castigat patru titluri consecutive cu Steaua (1993-1996), incheindu-si cariera la Ethnikos, in Grecia. Are 23 de selectii si un gol la nationala, cu care a participat la CM 1998. Dupa retragerea din activitatea fotbalistica, a ocupat functii de conducere la Rocar, Poli AEK, Poli Timisoara, ultima functie avand-o ca presedinte la ‘U’ Cluj in sezonul trecut, de unde a plecat in acest an ca urmare a scandalului ‘Valiza’.
Sursa foto www.clujeanul.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_54ee39151d2944088fe5872198557bfa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_81924f6f3c539b51847cb2594258d440.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e992b1f02b6c9f232e483a00257bdd8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_3c5c1d1cd6cd8b1a7e6ad2c78acc06d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_8476e027c473f3d5e645ad52fc15ced4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_56bac6c8f13a5068ccdc5dddb35cb53e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e5260288808be5d2ff7c44f8b54d22df.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.