Revista americana PARADE Magazine a dat publicitatii topul celor mai odiosi 20 de tirani din lume. Tiranul este un sef de stat care dispune de o putere nemarginita asupra propriului popor si nu poate fi inlaturat pe cale democratica de la putere, asa defineste PARADE Magazine notiunea de “dictator”. Publicatia a realizat acest top pe baza datelor furnizate de organizatii internationale in domeniul drepturilor omului, cum ar fi Human Rights Watch, Freedom House, “Reporters sans frontieres”, “Amnesty International” etc. Cei mai odiosi dictatori se afla in acest top pentru al doilea an consecutiv.
Primul e presedintele Sudanului, Omar al-Bashir, in varsta de 62 de ani, care se afla la guvernare din 1989. Al Bashir se face vinovat, in opinia publicatiei mentionate, de persecutiile religioase si etnice din provincia Darfur, unde, dupa estimarile militantilor pentru apararea drepturilor omului, au fost ucise 180.000 de persoane, iar alte doua milioane au fost constranse sa-si paraseasca locuintele in 2003.
Pe locul doi se afla liderul Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), Kim Jong Il. Pretentiile internationale fata de acesta sunt cunoscute. “Coreea de Nord se situeaza in continuare pe ultimul loc in ceea ce priveste libertatea presei si libertatea de exprimare, unde 250.000 de persoane se afla in lagare de reeducare. Potrivit Programului Alimentar International al ONU, un baietel de sapte ani din Coreea de Nord este cu cativa centimetri mai scund decat un semen de-al sau din Coreea de Sud si cantareste cu 20 kg mai putin decat acesta, indica PARADE Magazine.
Pe locul trei se plaseaza seful statului Myanmar, Than Shwe, urmat de presedintele Zimbabwe, Robert Mugabe.
In topul de anul trecut Mugabe se situa pe pozitia a 9-a, dar de atunci nivelul de trai din aceasta tara a scazut dramatic. Zimbabwe este tara “cu cel mai inalt indice al inflatiei pe plan mondial, unde 80 la suta din populatia adulta someaza, iar rata imbolnavirii de SIDA este cu 20% mai mare fata de nivelul standard acceptat, in timp ce speranta de viata s-a redus de la 68 de ani, cat era in 1988, la 38 de ani, in prezent. Mugabe se afla la putere din 1980.
Pe pozitia a cincea se situeaza unul dintre cei trei dictatori postsovietici: presedintele Uzbekistanului, Islam Karimov, care a “avansat” de pe locul 15, ocupat anul trecut, dupa represaliile de la Andijan, unde aparatorii drepturilor omului sustin ca au existat circa 1.000 de victime. Dupa reprimarea revoltei din Andijan, Karimov s-a ales cu titulatura de “macelarul uzbek”.
Presedintele Republicii Belarus, si “ultimul dictator al Europei”, asa cum l-a numit presedintele SUA, George W. Bush, pe Aleksandr Lukasenko, s-a “democratizat” anul trecut si a coborat de pe pozitia a 12-a pe cea de-a 14-a. I se reproseaza mai ales “rescrierea Constitutiei, ceea ce i-a permis sa candideze de oricate ori doreste”, precum si persecutarea opozitiei, arestarea ilegala a liderilor acesteia, dar si stilul “comunist” de conducere.