Totul despre baza militară americană Diego Garcia, esențială pentru operațiunile împotriva Iranului. Ce se află acolo, ce aeronave operează de acolo și de ce ar putea deveni o verigă esențială în orice conflict viitor din Orientul Mijlociu?

Diego Garcia face parte din arhipelagul Chagos, format din 60 de insule mici, situat la aproximativ 4.700 km sud-vest de Iran și la aproximativ 1.800 km sud de India. Nu este o teritoriu independent sau autonom, ci un pământ britanic concesionat Statelor Unite din anii 60. Baza militară de pe insulă a fost înființată în anii 70, ca parte a răspunsului geostrategic al SUA la hegemonia sovietică, dar a devenit de atunci unul dintre cele mai importante centre operaționale din afara granițelor Statelor Unite. Baza funcționează în cadrul unei operațiuni comune britanico-americane, dar este, de fapt, sub control operațional deplin al armatei americane. Conform diverselor estimări, aproximativ 4.000 de soldați și personal logistic sunt staționați permanent acolo, deși numărul variază în funcție de necesitățile operaționale.

Din punct de vedere logistic, este o bază imensă. Are o pistă de peste 3.600 de metri lungime, suficientă pentru a lansa avioane de transport greu și bombardiere strategice. Baza găzduiește, de asemenea, un port de apă adâncă, care servește ca zonă de andocare pentru submarine nucleare și nave militare. De asemenea, operează centre de control și sateliți, sisteme de apărare aeriană, facilități avansate de informații și capacități de livrare rapidă.

Cui aparține insula?

Insula a fost numită după exploratorul spaniol Diego Garcia de Moguer, care a explorat zona în secolul al XVI-lea în cadrul expedițiilor spaniole și portugheze în Oceanul Indian. Deși spaniolii nu au înființat o așezare permanentă acolo, numele Garcia a rămas asociat insulei și s-a înrădăcinat de-a lungul anilor. Insula a trecut apoi sub control francez și a fost transferată ulterior Marii Britanii, ca parte a dominației sale coloniale asupra Oceanului Indian. Astăzi, în ciuda caracterului său distinct latin, nu există nicio prezență spaniolă sau portugheză pe insulă, care rămâne o mărturie istorică a unei epoci în care exploratorii europeni dominau rutele comerciale maritime ale lumii. 

De-a lungul anilor, proprietatea insulei a fost obiectul unei controverse internaționale. Marea Britanie a cumpărat insulele cu 3 milioane de lire sterline în 1968, dar Mauritius a susținut că a fost forțat ilegal să cedeze insulele Chagos pentru a obține independența față de Marea Britanie. Insulele au fost apoi evacuate pentru a face loc unei baze militare britanico-americane, iar un număr mare de locuitori din Chagos s-au mutat în Mauritius și Seychelles sau au acceptat invitația de a se stabili în Anglia, în principal în Crawley, West Sussex. Locuitorii originari ai Insulelor Chagos, exilați în anii 70, au dus de atunci o luptă juridică îndelungată pentru a-și recupera teritoriul. Curtea Internațională de Justiție a statuat în 2019 că Marea Britanie deține ilegal insula, dar proprietatea de facto nu s-a schimbat până anul trecut. 

La începutul lui octombrie 2024, premierul britanic Keith Starmer a semnat un acord pentru a ceda Insulele Chagos către Mauritius și a închiria înapoi insula Diego Garcia pentru 101 milioane de lire sterline (118 milioane de euro) pe an. Mauritius a obținut suveranitatea asupra insulelor de la Marea Britanie, dar va permite Statelor Unite și Marii Britanii să continue să opereze baza militară pentru o perioadă inițială de 99 de ani, cu drept de prelungire pe alți 40 de ani. Marea Britanie a semnat acordul după ce a depășit o contestație juridică de ultim moment introdusă de doi locuitori din Chagos. Acordul mai stabilește o zonă-tampon de 24 de mile în jurul insulei Diego Garcia, unde nu se poate construi nimic fără permisiunea Regatului Unit. Forțele militare și civile străine vor fi, de asemenea, interzise pe alte insule din arhipelag, Marea Britanie păstrându-și dreptul de veto asupra oricărui acces la insule.

Legătură critică pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Potrivit rapoartelor străine, Diego Garcia este adesea utilizată ca punct de tranzit pentru misiuni secrete și operaționale în Asia și Orientul Mijlociu. Bombardierul strategic B-2, capabil să transporte bombe de distrugere a buncărelor, precum GBU-57, a lansat anterior misiuni în Afganistan și Irak. Acum, în lumina amenințării iraniene și a tensiunilor din jurul proiectului nuclear, baza a devenit din nou un centru de activitate intensă.

Bombardierele stealth B2 sunt în posesia exclusivă a Forțelor Aeriene ale SUA, nicio altă țară neavând astfel de capacități: un avion care poate zbura peste 10.000 km fără a fi detectat de radar, transporta zeci de tone de muniție de precizie, lovi ținte aflate adânc în teritoriul inamic și se întoarce la bază – totul într-o singură misiune. Distanța dintre Iran și Diego Garcia este considerabilă, peste 5.000 km, dar nu reprezintă un obstacol: bombardierul stealth B-2 Spirit este capabil să zboare peste 40 de ore și poate fi realimentat în aer, dacă este necesar, pe parcursul zborului.

Pe lângă bombardiere, baza operează și avioane de recunoaștere, drone Global Hawk și avioane cisternă KC-135 și KC-10. Există, de asemenea, rapoarte privind unități de forțe speciale și echipamente electronice avansate pentru operațiuni cibernetice și de supraveghere. În ciuda locației sale îndepărtate, Diego Garcia este esențială pentru strategia SUA de a înconjura China și Iranul cu o prezență operațională. Poziția sa în centrul Oceanului Indian permite trimiterea rapidă de întăriri în zonele de conflict fără a depinde de baze politice care ar putea obiecta împotriva utilizării lor, precum Qatar, Emiratele Arabe Unite sau Arabia Saudită – țări care se confruntă cu constrângeri diplomatice și politice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE