Violeta va fi înmormântată tot în Italia, unde era plecată de aproape 20 de ani. Medicii italieni au efectuat, marți, autopsia, iar familia va stabili când va fi înmormântată românca după ce va primi trupul neînsuflețit de la morgă. Iubitul italian al Violetei, Gimino Chirichella, de 48 de ani, este acuzat de omor cu premeditare,  acesta provocând incendiul cu scopul de a-i curma viaţa Violetei.

Trei copii au rămas orfani după moartea Violetei, românca arsă de vie de iubit în Italia. Cel mic avea doar 3 ani

În urma ei au rămas trei copii, de 13, 9 și 3 ani. Cei trei copilași vor fi crescuți acum de mama româncei, stabilită de mai mulți ani în Italia. Violeta Mihaela Senchiu, în vârstă de 32 de ani, a murit în urma unei explozii, urmată de incendiu, într-un apartament din Sagnano – Sala Consilina. Cel care a provocat explozia a fost chiar iubitul femeii, care a fost reținut și acuzat de ucidere. Sâmbătă, 3 noiembrie, iubitul româncei a mers la o benzinărie, a umplut două canistre cu benzină, după care s-a dus la apartamentul în care locuia cu Violeta. A deschis uşa casei şi s-a dus în camera unde se afla românca, potrivit Observator.tv. A tunat benzină pe podea, apoi a dat foc, declanşând un incendiu puternic în apartament. În momentul exploziei, cei trei copii ai femeii se jucat în fața casei.


Citește și:

Scrisoare deschisă a unor supraviețuitori din Colectiv adresată premierului și ministrului Sănătății. Andrei Găluț, solistul Goodbye to Gravity, printre semnatari

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.