”Comerţul corect trebuie numit acum comerţ prostesc, dacă nu este reciproc”. Într-un alt text scurt, el a susţinut că „Nu e corect faţă de poporul american! Deficit comercial de 800 de miliarde de dolari”. „De ce ar trebui ca eu, ca preşedinte al Statelor Unite, să permit ţărilor să realizeze excedente comerciale masive, aşa cum au făcut timp de decenii, în timp ce fermierii, muncitorii şi contribuabilii noştri trebuie să plătească un preţ atât de mare şi de inechitabil?”, a întrebat liderul de la Casa Albă.

În continuare, Trump s-a referit la aliații SUA în cadrul NATO:

”SUA plătesc aproape întregul cost al NATO – protejând multe din aceleaşi ţări care ne jecmănesc în comerţ (plătesc doar o fracţiune fracţiune din cost – şi râd)”. „Uniunea Europeană a avut un surplus de 151 de miliarde de dolari – ar trebui să plătească mai mult pentru armate!”. „Germania plăteşte (lent) 1% din PIB către NATO, în timp ce noi plătim 4% dintr-un PIB mult mai mare. Crede cineva că asta are sens?”. „Protejăm Europa (ceea ce e bine) cu pierderi financiare uriaşe, iar apoi suntem călcaţi în picioare la comerţ. Vine schimbarea!”, a insistat președintele de la Casa Albă, potrivit Agerpres.

Ulterior, Trump l-a țintit pe Justin Trudeau și a lansat un atac asupra lui: ”Premierul Justin Trudeau s-a purtat atât de blând în timpul întâlnirilor noastre din cadrul G7. Apoi a dat o conferință de presă, după ce am plecat, spunând că ”Taxele vamale ale SUA sunt niște insulte” și că el ”nu va fi păcălit”. Nu este onest și este slab. Taxele vamale ale SUA sunt un răspuns la taxele vamale de 270% asupra produselor lactate!”.


CITEȘTE ȘI: VIDEO/ Copiii singuri acasă, abuzați și discriminați, sună la Telefonul Copilului pentru ajutor. O fetiță a fost abuzată sexual de concubinul care trebuia să o îngrijească


FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.