Varianta Delta (indiană) a virusului SARS-CoV-2 avansează în Germania, unde, în săptămâna 31 mai - 6 iunie, reprezenta deja 6,2% din totalul mutațiilor analizate. Procentul este de două ori mai mare în raport cu cel constatat în precedentele 14 zile, potrivit Institutului de virusologie Robert Koch, informează Agerpres, care citează EFE.
În schimb, varianta Alpha (britanică) a înregistrat un regres, deși continuă să fie mutația predominantă, cu o prezență de 86,4%. Specialiștii de la Robert Koch se așteaptă ca această evoluție să continue.
De asemenea, s-a remarcat o reducere a prezenței variantelor Beta (sud-africană) și Gamma (braziliană), care reprezintă doar 0,2%, respectiv 0,6% din totalul mutațiilor secvențiate de cercetătorii germani.
Statisticile arată că incidența epidemiologică pe șapte zile este în scădere în Germania, cu 11,6 infectări la 100.000 de locuitori, față de 13,2 în perioada anterioară. Este vorba despre aproape 9.700 de noi cazuri înregistrate într-o săptămână.
În ultimele 24 de ore, în Germania au fost raportate 1.330 de cazuri noi și 105 decese. De la începutul pandemiei, în țară au fost înregistrate 3,7 milioane de cazuri și peste 90.000 de decese.
Până marți, fuseseră vaccinate cu schema completă aproape 23 de milioane de persoane (27,6% din populație), în timp ce 40,7 milioane (48,9% din populație) au primit cel puțin o doză.