MENIU CAUTĂ

Un australian a câștigat la loterie, de două ori într-o săptămână. „E prea frumos să fie adevărat”

Distribuie

Un australian a câștigat la loterie, de două ori într-o săptămână. Bărbatul de aproximativ 40 de ani, care este din suburbia Bondi, Sydney, sărbătorea câştigarea unui premiu la loteria australiană, când a dat lovitura din nou la nici măcar o săptămână de la prima reuşită, potrivit Agerpres.

Fericitul jucător, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a câştigat pe 6 mai 1.020.487 de dolari australieni (644.000 de euro), iar sâmbătă, 12 mai, a dat din nou lovitura, obţinând 1.457.834 de dolari australieni.

”Mi-am spus că e prea frumos să fie adevărat. Probabilitatea de a câştiga de două ori într-o perioadă atât de scurtă de timp trebuie să fie inexistentă. Mi-aş fi dorit să am un sfat pentru alţii despre cum să câştigi la loterie, însă nu am”, a declarat el luni, 14 mai, după ce a primit vestea de la NSW Lotteries, organismul oficial care gestionează loteria din statul New South Wales.

Întrebat ce va face cu banii, el a menţionat că ”nu va face prostii” şi că intenţionează să investească suma obţinută în domeniul imobiliar în zona Sydney, să-şi cumpere o maşină nouă şi să plece în vacanţă în Honolulu.

Organizatorii loteriei au spus că nu pot estima probabilitatea de a câştiga de două ori într-o săptămână, însă au precizat că există o şansă la 1,845 de milioane de a da lovitura o dată.

”Nu ştim pe nimeni care a câştigat de două ori într-o săptămână. Ştim oameni care au câştigat de două ori în viaţă, însă nu de două ori într-o săptămână. Este foarte neobişnuit şi unic”, a declarat purtătorul de cuvânt al NSW Lotteries, Matt Hart.

De altfel, jocul de loterie este foarte popular în Australia unde există mai mulţi operatori de stat şi în sectorul privat.

În schimb, un canadian a câștigat 2 milioane de dolari la loterie în ziua în care s-a pensionat și și-a sărbătorit ziua de naștere.

În timp ce… un american a câștigat la loterie, după ce a visat numerele norocoase!

Vezi rezultatele tragerii loto 6 din 49 din 13 mai 2018. Care sunt numerele norocoase la Loteria din România.

FOTO – Facebook.com



CITEȘTE ȘI…

Ce mesaj transmite și ce înseamnă ”sunetele de găină” din piesa câștigătoare a Eurovision 2018

VIDEO/ Israel a câştigat finala Eurovision 2018. Urmăreşte aici cum s-a desfăşurat finala concursului muzical

Clasament final Eurovision 2018. Pe ce loc s-a clasat Republica Moldova

Cine e Netta Barzilai, câştigătoarea Eurovision 2018 – VIDEO

Incident la Eurovision: Un bărbat a dat buzna pe scenă și a luat microfonul din mâna reprezentantei Marii Britanii – VIDEO



 

Citește mai multe despre Australia, Canada, loterie, Loto, loto 6 din 49, numere și sydney pe Libertatea.

Comentarii