Jaimie Cumming este considerat cel mai irespondabil tată. Potrivit Daily Mail, acesta a devenit părinte pentru prima dată la 17 ani.
Apropiații îl vedeau deja însurat cu mama copilului său, însă Jaimie a avut alte planuri: la scurt timp a început o relație cu o verișoară. S-a iubit 10 ani cu aceasta, însă nu au avut copii împreună. Nu a fost ușă de biserică nici in perioada în care împărțea așternutul cu verișoara sa și a făcut un copil cu o altă femeie, care s-a stabilit ulterior în Franța.
Jamie a continuat în același ritm și în 2002 avea deja 8 copii. În 2004, în urma unei alte povești de iubire, au mai rezultat alți 3 copii.
Britanicul a continuat să „înscrie” și , în prezent, are 14 copii și îl așteaptă pe cel de-al 15-lea, din partea actualei sale prietene, care are 19 ani.

Mama sa îi cere să se oprească

Lorraine Cumming, mama lui Jaimie, spune că-și iubește nepoții, dar îi cere fiului său să se oprească din făcut copii și să devină un tată responsabil.
„Îl iubesc pe Jaimie și îmi iubesc nepoții.  Dar este suficient. Este vremea ca fiul meu să înceteze a mai face copii aiurea și să înceapă să devină un tată adevărat”, a spus femeia, care își sfătuiește fiul să își caute și un loc de muncă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.