După cea mai puternică ninsoare din acest an, în Plains, Pennsylvania, în periferia Wilkes-Barre, luni, de dimineață, poliția a fost chemată la locul unei duble crime. În timp ce ofițerii constatau decesul unui bărbat și al soției sale, s-a auzit o împușcătură în casa de alături.

Luni, în jurul orei 9 dimineața, criminalul, Jeffrey Spaide, s-a certat cu James și Lisa Goy, care locuiau de-a lungul străzii, în timp ce scoteau zăpadă de pe aleea lor, a declarat un comunicat al Procuraturii comitatului Luzerne.

Soții Goy împingea zăpada din locurile de parcare de peste drum spre proprietatea lui Spaide, se arată în comunicat. Spaide le-a cerut să se oprească și cearta a degenerat rapid.

La un moment dat, Spaide a intrat în casa lui, a luat un pistol și s-a întors afară, trăgând mai multe focuri spre cei doi vecini. Apoi s-a întors în casă, a scos o pușcă și a tras spre soții Goy, care erau răniți de gloanțele pistolului, „executându-i”, a spus Dale Binker, șeful poliției din oraș.

Binker a declarat pentru CNN că nu aceasta a fost prima ceartă între Spaide și familia Goy legată de zăpadă în acest an. În urmă cu două luni, o altă furtună de zăpadă a dus și la o altercație între ei, dar polițiștii nu au fost înștiințați despre această dispută. Spaide nu era cunoscut poliției pentru nicio altă problemă.

Poliția a sosit la scurt timp după ce victimele au fost împușcate și agenții au auzit o singură împușcătură venind dinspre casa lui Spaide, care s-a sinucis, a mai relatat Binker. Atât James, cât și Lisa Goy au fost declarați morți la fața locului.

Cei doi au lăsat în urmă un fiu în vârstă de 15 ani, cu autism, ai cărui bunici vor prelua custodia, a spus Binker, adăugând că au lucrat toată noaptea la caz și consideră că ancheta a fost închisă.

Citeşte şi:

Imagini virale de la lovitura de stat din Myanmar. O tânără dansează în timp ce armata se pregătește să preia puterea

Înalta Curte a respins contestația în anulare făcută de condamnații din dosarul „Ferma Băneasa”

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Observatornews.ro
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Știrileprotv.ro
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie