Un medic din Sibiu a salvat un bărbat înjunghiat în inimă: „Imaginați-vă o gaură în care au intrat trei degete de-ale mele”

Comentează
Arhiva foto

Un bărbat de 38 de ani înjunghiat în inimă a fost salvat de chirurgul cardiovascular Gabriela Cozmanciuc de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Intervenția prin care a fost cusut cordul pacientului fără ca acesta să fie oprit a reușit, în lipsa unui platou tehnic performant și a personalului necesar, scrie Agerpres. Medicul Gabriela Cozmanciuc a precizat, pentru Libertatea, că rana din ventriculul strâng al pacientului era atât de adâncă, încât „au intrat trei degete în ea" și a povestit cât de dificilă este o astfel de operație.

Incidentul s-a petrecut vinerea trecută, pe 29 octombrie, în cartierul Terezian din Sibiu. Bărbatul a fost înjunghiat în inimă de iubita lui, cu un cuţit.

Victima a ajuns de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean din oraș și a fost supus unei intervenţii chirurgicale care a durat trei ore.

Spitalul sibian nu are o secţie specializată de chirurgie cardiovasculară și nu este dotat cu aparatura tehnică necesară, așa că o astfel de operație, prin care a fost cusut cordul pacientului fără să fie oprit, reprezintă o premieră în țara noastră.

„Pacienții cu plăgi cardiace, cu traumatisme cardiace, sunt urgențe vitale și întotdeauna îți pui întrebarea: «Ajunge într-un centru cu tot echipamentul sau nu ajunge?». Și atunci, decizia a fost să-l operăm într-un centru unde nu avem tot, dar având chirurgul care a mai făcut așa ceva. Cheia în operațiile acestea este să reduci foarte mult timpul de la producerea plăgii cardiace până repari plaga cardiacă, pentru că după aceea pacientul pierde sânge, devine instabil hemodinamic și după aceea va fi mult mai greu să își revină", a declarat, pentru Libertatea, chirurgul cardiovascular Gabriela Cozmanciuc.

Medicul a explicat și cât de dificilă a fost intervenția.

„La Sibiu, noi nu avem chirurgie cardiacă. Avem chirurgie vasculară, dar nu cardiacă, iar operația pe care am făcut-o a fost chirurgie cardiacă pe cord deschis. A trebuit să îi asigur debitul fără să opresc cordul și să repar cordul în timp ce el funcționa. (…) E foarte challenging (provocator, n.r.) pentru că, în același timp, tu trebuie să repari un cord care bate foarte repede pentru că este în șoc hemoragic (…), dar trebuie să oprești sângerarea și să-i asiguri, în același timp, debitul necesar. (…) Era o gaură. Imaginați-vă o gaură în care au intrat trei degete de-ale mele", a povestit, pentru Libertatea, medicul Gabriela Cozmanciuc.

De obicei, pentru asemenea intervenţii chirugicale este nevoie de doi chirurgi cardiaci, doi anestezişti și două asistente specializate. Potrivit Agerpres, la spitalul din Sibiu s-a reuşit această operaţie cu ajutorul medicului anestezist Ioana Codru, al medicului de chirurgie generală Alin Miheţiu şi al unei singure asistente de chirurgie generală, fără experienţă în astfel de operaţii.

„Pacientul a fost extubat după câteva ore. A respirat spontan, a mâncat. (…) A fost conștient, puteai comunica cu el", a adăugat medicul.

Gabriela Cozmanciu a mai operat astfel de cazuri doar în Occident. În ciuda condițiilor modeste din țară, chirurgul cardiovascular spune că nu e descurajat.

„Eu am mai lucrat nouă ani la Paris, după aceea am fost în Elveția, am venit o perioadă în România, am fost din nou plecată, iar acum sunt de doi ani în țară. (…) Planurile sunt mari, dar deocamdată lucrăm cu ce avem și eu mă bucur că putem să salvăm vieți. Restul n-are nicio importanță", ne-a mai spus Gabriela Cozmanciuc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
ReportajExclusiv
17:58
Primele 6 minute din procesul în care Călin Georgescu și Horaţiu Potra sunt inculpaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală