De Valentina Postelnicu,

Proiectul este semnat de 38 de deputaţi PSD, PNL, USR, ALDE şi UDMR, inclusiv ministrul Muncii, Marius Budăi, şi a fost înregistrată pentru dezbatere la Senat, ca prim for sesizat, în procedură de urgenţă, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.

Mai exact, se doreşte reintroducerea indicatorilor minimali de ierarhizare salarială a personalului din economia naţională.

Această măsură va fi aplicată tuturor categoriilor de salariaţi, cu excepţia celor din construcţii, care utilizează coeficienţi aplicabili salariului minim.

Potrivit iniţiativei legislative, „cuantumul salariului de bază minim se stabileşte prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii”.

Prin propunerea legislativă, sunt reglementate 11 categorii de pregătire, de la muncitori necalificaţi, a căror salariu este cel minim, până la absolvenţii de studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activităţii desfăşurate, ale căror venituri trebuie asigurate prin multiplicarea salariul minim cu coeficientul de 2,8.

De la 1 ianuarie 2019, România are trei salarii minime pe economie: unul pentru studii medii (2.080 lei brut/1.263 lei net) unul pentru studii superioare (2.350 lei brut/1.413 lei net) și unul pentru sectorul construcțiilor (3.000 lei brut/2.362 lei net).

Cine e bărbatul diagnosticat cu noul coronavirus care a stat în România! Unde s-a plimbat în cel 5 zile
Recomandări

Cine e bărbatul diagnosticat cu noul coronavirus care a stat în România! Unde s-a plimbat în cel 5 zile

 

USR anunţă că îşi retrage semnătura de pe proiect

Deputatul USR Sergiu Vlad a anunţat că își va retrage semnătura de pe proiect la începutul săptămânii viitoare.

„USR susține o piață liberă, care să se autoreglementeze. Pentru a opri exodul românilor și chiar pentru a readuce în țară forța de muncă tânără, USR a formulat un set de soluții, printre care scutire de impozit pe venit până la un salariu minim, CAS progresiv în funcție de vârstă, scutirea de impozit pe venit a salariaților din sectoarele cu evaziune fiscală ridicată și muncă la negru și scutire de impozite și contribuții pentru al doilea job.

Şi deputatul USR Cristian Seidler spune că propunerea legislativă arată că PSD nu înţelege mecanismele economiei de piaţă.

Corespondență din Milano. Chinatown și-a închis magazinele, dar nu se teme de coronavirus
Recomandări

Corespondență din Milano. Chinatown și-a închis magazinele, dar nu se teme de coronavirus

 

„Propunerea legislativă pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia națională – pe scurt, legea salariilor minime – arată toată ”splendoarea” inițiatorilor:

1) Incapacitatea de a înțelege mecanismele economiei de piață.

Salariile din economia privată NU pot fi IMPUSE prin lege ci trebuie să fie stabilite de piață. Studiile în sistemul de învățământ formal nu sunt un indicator unic pentru a stabili valoarea muncii unui începător în orice domeniu. Dovadă că în domeniul IT, unde avem salariile cele mai mari din România, o importantă parte din cei care lucrează nu sunt absolvenți de studii formale în informatică sau similare. Salariile fluctuează și în funcție de zona geografică. Nu putem egaliza piața forței de muncă cu forța legii ignorând realitățile economice.

2) Analiză de impact inexistentă – vezi imaginea atașată extrasă și comentată din expunerea de motive a legii.

Haos în supermarketurile din România de teama coronavirusului. Imagini incredibile! „Niciodată n-am vândut atâta„
Recomandări

Haos în supermarketurile din România de teama coronavirusului. Imagini incredibile! „Niciodată n-am vândut atâta„

 

Cifrele incluse în lege nu au nicio justificare. Exact ca la legea salarizării, nu se spune cum au ajuns la coeficientul de 1,2 sau 2,8. Probabil le-au scos din burtă. Inițiatorii nu știu nici măcar câți bani se vor încasa în plus la bugetul de stat sau la bugetele asigurărilor sociale și nu știu nici cât va cheltui statul în plus pentru salariile bugetarilor care vor crește suplimentar ca efect al acestei legi. N-au întrebat angajatorii ce efect în lanț vor avea asemenea creșteri artificiale de salarii.

3) Incoerență legislativă

Doar un exemplu: pentru a fi lector universitar trebuie să deții diplomă de doctor. Conform legii salarizării, lectorul universitar are un coeficient minim de salarizare de 1,73 ori salariul minim pe economie. Conform proiectului de lege semnat și de ministrul muncii, coeficientul pentru cei care ocupă funcții pentru care e nevoie de doctorat va fi de 2,80. Așadar avem o lege care ar contrazice-o pe cealaltă”, a scris Seidler, pe Facebook.

El arată că semnatar al proiectului, ca şi în cazul propunerii legislative privind alocaţia plătită de copii părinţilor, la bătrâneţe, este ministrul muncii, Marius Budăi.

„Două inepții mai mari decât ministerul, un amatorism de nivelul cel mai scăzut. Inițiatori sunt un fost ministru al dialogului social, un președinte de comisie de muncă, un președinte al Camerei Deputaților respectiv un deputat care sugera că cetățenii să nu se apropie la sub 200 de metri de Parlament”, a mai spus Seidler.

Citeşte şi: EXCLUSIV | Cum arată foile de prezență semnate de fostul ministru Bodog pentru consiliera Olivia Baciu, despre care DNA spune că nu venea deloc la muncă


Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil
GSP.RO

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil

Horoscop 26 februarie 2020. Leii au motive să fie nemulțumiți azi
HOROSCOP

Horoscop 26 februarie 2020. Leii au motive să fie nemulțumiți azi