Incidentul a avut loc, marți, 11 octombrie, la școala Răscruci, din județul Cluj. La unitatea de învățământ a avut loc o întâlnire cu polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bonțida, iar scopul acestora a fost să le explice elevilor cum să se comporte în timpul orelor și în afara școlii și să le arate cum să evite să se implice în fapte antisociale.
După sosirea la școală, polițiștii au fost solicitați de către un cadru didactic aflat în timpul orei de curs, să intervină la un caz de indisciplină, care ar fi fost chiar atunci în derulare. Potrivit presei locale, un elev ar fi perturbat activitatea clasei, aflată în timpul unei evaluări.
Elevul a ajuns în cancelarie, unde a discutat cu un polițist, iar apoi s-a întors în sala de curs. Ulterior, copilul a menționat faptul că ar fi fost lovit în zona feței de către polițist, iar un echipaj medical sosit la unitatea școlară i-a oferit consultații de specialitate.
Referitor la aceste acuzații, reprezentanții IPJ Cluj au transmis că au fost dispuse verificări interne.
„Referitor la o eventuală agresiune a polițistului asupra minorului, precizăm faptul că la nivelul Biroului Control Intern au fost demarate verificări, urmând ca, în funcție de rezultatul acestora să fie dispuse măsurile legale”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Cluj.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro