Un profesor și un elev s-au luat la bătaie, într-un liceu din Berlin, după ce alt adolescent fluturase steagul palestinian

 12 comentarii

Incidentul a avut loc luni, 9 octombrie, în curtea unui liceu din cartierul berlinez, când un profesor de 61 de ani a încercat să ia un steagul Palestinei fluturat de un elev, relatează Tagesspiegel.

Scenele care arată cât de departe poate ajunge ura, în contextul atacului organizației teroriste palestiniene Hamas asupra Israelului, s-au petrecut în curtea Ernst-Abbe-Gymnasium, luni, 9 octombrie, la ora locală 9.30.

Videoclipul distribuit pe X (fostul Twitter) arată un elev care scoate un steag palestinian din rucsac. Îl flutură în curtea școlii, câțiva adolescenți strigă entuziasmați: „Allahu akbar!”, în timp ce alții par să protesteze.

Un profesor încearcă să ia steagul elevului, însă un altul sare în apărarea lui. Dascălul îl plesnește pe adolescent, acesta reacționează și îl lovește cu piciorul, în stil kung-fu, făcându-l să cadă la pământ.

A fost chemată poliția pentru a despărți „părțile”. Cei implicați s-au plâns de dureri și au fost tratați de serviciul de ambulanță.

Poliția investighează acum vătămarea corporală reciprocă. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției, ancheta a fost preluată de agenția de securitate a statului responsabilă cu infracțiunile cu motivație politică.

Profesorul spune că a fost lovit inițial, dar lovitura despre care vorbește nu apare pe înregistrări.

Școala a înființat „o echipă de criză”. „Un lucru este clar: profesorii nu trebuie să fie agresivi sau violenți față de elevi. Situația va fi, prin urmare, evaluată și în temeiul legii disciplinare”, a explicat administrația educațională.

Cei doi elevi care au fost implicați în altercație și despre care se spune că ar fi agresat fizic profesorul au fost suspendați până la sfârșitul săptămânii.

Prioritatea noastră principală este să asigurăm pacea școlii. Nu vom tolera să acceptăm atacurile teroriste asupra Israelului în curțile școlii noastre.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (12)
  • Avatar comentarii

    lipanileana 10.10.2023, 20:37

    Doamne cat de departe s-a ajuns.

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 10.10.2023, 23:09

    Vor fi multe astfel de scandaluri in urmatoarea perioada.

  • Avatar comentarii

    StanValentin1971 10.10.2023, 23:27

    Nebunia se propagă în întreaga lume...

  • Avatar comentarii

    MaraM 10.10.2023, 23:28

    A luat-o lumea razna de tot

  • Avatar comentarii

    AlexandraMilu 11.10.2023, 00:56

    Din pacate lucrurile pot sa degenereze și în acest fel...

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
BREAKING NEWS
17:58
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
17:33
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
18:37
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
17:42
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Arhiva foto
17:17
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Parlamentul României. Cine îl va înlocui pe deputatul ajuns ministru la Chișinău
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:31
Reacția PNL și a lui Siegfried Mureșan după decizia PSD de a nu susține Guvernul Mureșan în Parlament
Ultimele știri
19:16
Un șofer de TIR est-european a intrat plin de sânge și clătinându-se într-o benzinărie. 14 mașini ale poliției germane au blocat imediat zona și au reținut alt camionagiu
BREAKING NEWSLiveText
07:17
Călin Georgescu, a fost reținut -surse / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
19:00
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
18:58
Peste un kilometru lungime și 12 metri înălțime: Se montează grinzile la cel mai mare pasaj de pe Autostrada A1 Margina - Holdea
TRENDING
12:59
Cine sunt cei trei oameni de afaceri care l-au reclamat pentru înșelăciune la DIICOT pe Călin Georgescu. Peste 1,5 milioane de euro, suma pentru care au făcut plângere
10:49
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
Exclusiv
07:00
Firma legată de anturajul lui Sorin Grindeanu care controlează accesul la Castelul Peleș, Muzeul Antipa sau Delfinariul din Constanța. Cine deține Royal Tickets SRL
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
18:25
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
17:53
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
O casă din lemn care are un acoperiș din panouri solare, iarna
17:23
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
Foto: Cornel Putan
16:54
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
16:20
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
17:17
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
Familia Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen, implicați într-un dosar instrumentat de DIICOT
14:40
Ionel Rusen, sponsor pentru Cristela Georgescu. Afaceristul săltat alături de Călin Georgescu are legături cu Rețeaua Bandenia, care spăla bani pentru spionii ruși
Călin Georgescu vorbește cu jurnaliștii la ieșirea din Parchet. e îmbrăcat cu un costum și are o figură gravă
14:21
Primele declarații ale omului de afaceri Răzvan Leu, după ce procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu: „Am pierdut peste un milion de euro”
TIR accidentat pe DEx12 Craiova si zeci de baxuri de pampersi imprastiate pe asfalt
13:25
Circulație blocată pe DEx12 spre Pitești: Zeci de baxuri cu scutece s-au împrăștiat pe șosea în urma unui accident între două TIR-uri
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”