Un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetățean român, a fost reținut vineri noaptea la gara din St. Valentin, Austria, după ce a provocat distrugeri într-un tren staționat.
Cuprins:
Individul agresiv a spart geamurile a două cabine de conducere cu un ciocan de urgență, încercând ulterior să pună trenul în mișcare, fără succes, informează Noen și 5min.at.
Polițiștii l-au arestat pe bărbat, însă acesta a refuzat să-și dezvăluie identitatea și nu avea acte asupra sa. Potrivit Noen, românul a fost dus la secția de poliție, unde i s-a stabilit identitatea în urma verificărilor.
În timpul interogatoriului, bărbatul a atacat brusc o polițistă, încercând să o apuce de gât sau păr. Din fericire, a prins doar gulerul hainei acesteia, dar ambii au căzut în timpul altercației.
Trei polițiști au intervenit prompt pentru a-l imobiliza pe agresor. Polițista a suferit răni de gravitate nedeterminată, potrivit presei austriece. Procurorul a dispus transferul bărbatului la penitenciarul din St. Pölten.