Bărbatul a fost găsit vinovat de nesupunere față de un ofițer de poliție (articolul 19.3 din Codul contravențiilor administrative) și discreditarea forțelor armate ruse (articolul 20.3.3 din Codul contravențiilor administrative).

După cum a precizat soția lui Anton Usov, bărbatul a fost reținut în după-amiaza zilei de 12 octombrie de polițiștii rutieri pe motiv că ar fi ascultat muzică ucraineană, mai precis melodia „Chervona Kalina”, în timp ce se afla în mașină.

Instanța a confirmat ulterior varianta femeii. Anton Usov a pledat nevinovat, spunând că a ascultat „diferite cântece”, dar că melodia respectivă nu s-a auzit în vehicul.

Pe 4 octombrie, Consiliul de Stat al Crimeei aflate sub ocupație rusească a cerut ca melodia ucraineană „Chervona Kalina” să fie recunoscută drept extremistă, transmițând o solicitare în acest sens Ministerului Apărării de la Moscova de către Comisia pentru cultură și protecția patrimoniului cultural a parlamentului de la Moscova, informează Lenta.

După ce a postat un videoclip pe o rețea de socializare în care apare cântând alături de o prietenă melodia „Chervona Kalina”, Olga Valeeva, „Miss Crimeea-2022”, a fost amendată cu 40.000 de ruble.

Foto cu caracter ilustrativ: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.