Irak si a dorit sa nu i se dezvaluie numele, practica rapirilor va continua ani buni de acum inainte, iar tintele majore ale teroristilor si grupurilor criminale vor ramane civilii straini.
Documentul de 100 de pagini constata ca in perioada luata in studiu, intre 1 aprilie 2004 si 31 ianuarie 2005, au fost inregistrate 264 de cazuri de rapire de civili straini, dintre care circa o cincime – 47 de persoane – au fost executate. Alti 56 sunt in continuare dati disparuti, peste jumatate – 150 – au fost eliberati, in timp ce cinci au reusit sa evadeze si doar sase au fost salvati.
Studiul noteaza ca, desi rapirile cu scopul de a cere rascumparare sau ca tactica terorista sunt o practica obisnuita in numeroase regiuni ale lumii, in cazul Irakului autorii mizeaza pe incapacitatea coalitiei sau a fortelor de securitate locale de a asigura legea si ordinea si au transformat luarea de ostatici intr-o arma strategica eficienta. Documentul identifica doua tactici de rapire, prima constand in atacuri la intamplare asupra vehiculelor, iar a doua in atacuri pregatite uneori cu mai multe luni inainte, de cele mai multe ori asupra unor resedinte private sau birouri.
Retelele criminale regionale sunt baza industriei rapirilor din Irak, lucrand in tandem cu grupari cu motivatie politica, subliniaza raportul, care prevede si accentuarea „specializarii” in cadrul acestei „industrii” – rapirile propriu-zise sunt executate de bande „mercenare” la cererea militantilor politici sau primele isi pun ulterior la dispozitia celor din urma „marfa” obtinuta din proprie initiativa.
in fine, potrivit autorilor studiului, cele trei grupari de rapitori cele mai dure sunt Al-Qaida din Irak (sau Al-Qaida a Jihadului din Tara celor doua fluvii), Ansar Al-Sunna (sau Armata Aparatorilor traditiilor profetului Mohamed) si Armata islamica din Irak.