21:30 Numărul morților a ajuns la 92.
11:52 Un bilanţ provizoriu al poliţiei arată că numărul morţilor în urma celor două atacuri a ajuns la 91 de persoane.
10: 31 Potrivit poliţiştilor, acestea sunt cele mai sângeroase atacuri din Europa, după atentatele de la 11 martie 2004 de la Madrid, soldate cu 191 de morţi şi aproape 2.000 de răniţi şi revendicate în numele al-Qaida de o celulă islamistă radicală, scrie Mediafax.
Anchetatorii norvegieni susţin că, exploziile din apropierea sediului Guvernului s-au soldat cu şapte morţi şi nouă răniţi grav, în timp ce masacrul de pe insula Utoya, unde membri ai partidului Laburist se aflau la o şcoală de vară, a curmat cel puţin 80 de vieţi. Carnagiul de la întâlnirea tineretului laburist a avut loc la scurt timp după atentatul asurpa clădirii guvernului.
„Cel puţin 80 de persoane au murit numai în cursul atacului armat” de pe insula Utoya, a declarat la rândul său, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, un purtător de cuvânt al poliţiei, Are Frykholm.
Investigatorii mai spun că pe insulă au mai fost găsiţi explozibili nedetonaţi Utoeya.
Poliţia din Oslo a arestat un suspect în cazul atacului armat de lângă Oslo, un norvegian în vârstă de 32 de ani, identificat drept Anders Behring Breivik. Suspectul se pare că „are unele orientări politice de dreapta şi antimusulmane, dar este prea devreme pentru a spune dacă acesta a fost un motiv pentru gestul său”, a declarat comisarul de poliţie Sveinung Sponheim, pentru postul public de televiziune NRK. Oamenii legii au constatat acest lucru după ce au cercetat pagina de internet a bărbatului. . După arestarea lui, poliţia a declarat că acesta are fără îndoială legătură cu atentatul din centrul capitalei.
 
 
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.