„O modificare gravă a fost făcută mișelește, în ultima clipă, în comisia specială pentru legile justiției și vizează numirea procurorilor de rang înalt. Următorul procuror general al României poate fi un judecător”, a declarat Stelian Ion, fost ministru al justiției, potrivit unui comunicat USR.
Un parlamentar al minorităților, Ibraim Iusein, a fost cel care a propus ca procurorul general al României să fie ales dintre magistrații cu vechime de 15 ani, fie procurori, fie judecători, iar amendamentul a fost adoptat de coaliție.
„Amendamentul nu respectă principiul separării carierelor judecătorilor și procurorilor. Atribuțiile și rolul judecătorului sunt diferite de cele ale procurorului, de aceea este total nefiresc ca un judecător să ocupe cea mai importantă funcție de procuror”, susține USR.
Această jonglerie arată că președintele Klaus Iohannis are numele unui judecător candidat în plic și că întreaga procedură e o mascaradă. Cert e că procedează la fel de mișelește ca pe vremea lui Dragnea pe care și l-au luat acum drept model și peneliștii.
Stelian Ion, fost ministru al justiției:
Reprezentanții minorităților din Camera Deputaților au introdus un amendament despre numirea procurorilor de rang înalt. Astfel, un judecător poate să ajungă procuror general în anumite condiții. Totul s-a discutat „în ultimele minute ale dezbaterii din comisia specială”, au declarat surse parlamentare din USR pentru Libertatea.
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Amendamentul a fost adoptat, iar legea va intra la vot în plenul Camerei Deputaților. Camera decizională în acest caz este Senatul.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi