Viața unui portughez întors în România după 10 ani. Privind înapoi cu mânie: „Nu credeam că voi reveni nici ca turist. A fost o experiență nasoală”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Hugo Sousa, fundașul lusitan de la Sepsi, s-a întors în România la distanță de un deceniu, deși nu spera s-o mai viziteze vreodată. A fost aproape să se stabilească în Grecia, îndrăgostit de soare și de mare, acum încă încearcă să se adapteze la viața de la munte. Fotbalistul susține, într-un interviu pentru Libertatea, că românii și portughezii seamănă foarte mult, nu sunt reci ca belgienii, nici expansivi ca elenii.
Cuprins:
Viața este imprevizibilă, mai cu seamă pentru fotbaliști! De acest lucru s-a lămurit și Hugo Sousa, actualul fundaș dreapta al lui Sepsi Sfântu Gheorghe. Lusitanul de 29 de ani a sosit, în premieră, în România în urmă cu un deceniu. Era foarte tânăr, prima oară în străinătate, sedus de planurile unui conațional, Toni Conceicao, care preluase conducerea tehnică a lui FC Brașov.
Portughezul a plecat în 2012 din țara noastră și nu credea că va mai păși vreodată pe aici! Pe un ton relaxat, Hugo a povestit cum viața și fotbalul l-au adus înapoi în România, după ce a fost aproape să se stabilească definitiv în Grecia, mai ales că avea o relație amoroasă în vechea Eladă, o țară de suflet pentru el.
În octombrie 2020, a semnat cu Astra Giurgiu, iar vara trecută, când, din nou, avea gânduri mari de plecare, a fost impresionat de proiectul covăsnenilor de la Sepsi, așa că a semnat cu ardelenii. Poveștile lusitanului sunt savuroase.
Libertatea: Hugo, cum te simți în România, în acest al doilea episod personal în țara noastră?
Hugo Sousa: Prima oară a fost foarte greu, era prima mea experiență afară, veneam la 18 ani din Portugalia. Nu vorbeam deloc engleză, română nu mai zic, doar portugheză și spaniolă. Ca să fiu sincer, nici nu mai am multe amintiri de atunci. Am sosit atunci la Brașov pentru că era un lusitan antrenor, Toni Conceicao, venisem împreună.
- Și de ce ai stat atât de puțin?
- Păi, după ce am făcut un cantonament cu toată echipa la Braga, a plecat Toni Conceicao de la Brașov. Îți dai seama cam ce a fost pentru mine, un puști, totuși, mai ales că eu venisem în celălalt colț al Europei pentru el. Am plecat după jumătate de an, fiindcă se schimbaseră și mulți antrenori, eu nu eram pregătit deloc pentru o experiență în afara Portugaliei, eram haihui.
„Nu credeam să mai ajung în România”
- Cât de mult s-a schimbat România într-un deceniu?
- Ți-am zis că mai am puține amintiri de atunci și, sincer, am vrut să uit acea perioadă. Chiar nu mai am amintiri de atunci. Doar că era foarte frig și am avut o experiență nasoală!
- Viața te aduce din nou în zonă, joci pentru Sepsi Sfântu Gheorghe, dar locuiești tot în Brașov.
- Da, asta chiar e amuzant. Nu credeam să mai ajung aici din nou, nici ca turist, dar fotbalul e nebun. Am jucat patru ani în Grecia, o experiență foarte bună acolo, am fost fericit. Ceva s-a întâmplat cu ocazia pandemiei, am avut trei echipe ce m-au dorit, dar Bogdan Mara și Dani Coman m-au convins să vin să semnez cu Astra Giurgiu. Răzvan Lucescu, cu care am avut dueluri tari la Salonic, eu la Aris, el la PAOK, a vorbit frumos despre mine, iar Edward Iordănescu m-a făcut să-mi doresc să revin în România. Ultimul vorbește bine grecește, eu la fel, zicea că va semna cu Astra. Și ghici ce?
- Ce?
- N-a mai venit la echipă, nu s-a mai făcut afacerea! S-a schimbat totul în două săptămâni. Era a doua oară în viață, tot în România. Mi s-a părut din filme. Am zis OK, am semnat, duc contractul la capăt opt luni, joc fotbal și în vara lui 2021 mă duc pe drumul meu. Sincer îți spun, nu credeam că mă mai prinde ziua de azi în România.
Ce l-a determinat să rămână
- Și?
- Mi-am făcut prieteni faini la Astra, deși am trecut prin probleme uriașe la club. Oameni precum Lazăr, Găman, Budescu - nu mai zic, foarte mișto, am trecut astfel peste necazuri. Patronul Ioan Niculae la închisoare, bani neplătiți, multe și mari probleme. Măcar am avut atmosferă faină. Locuiam în București, cei de la echipă m-au ajutat foarte mult. Felul de a fi al românilor simpli m-a determinat să continui.
- Dar totuși, n-ai mai plecat vara trecută și ai semnat cu Sepsi.
- Sepsi m-a contactat. Eram aproape de a părăsi România. M-au sunat oamenii de acolo. „Sincer, nu vreau să continui în România, mulțumesc", le-am replicat. „Hai la Brașov să ne vedem la o cafea!". Când am venit, m-am întâlnit cu Attila Hadnagy, director sportiv la club. Când m-am conversat cu el, înainte de a ne vedea, nu am realizat cine este. La cafea, mi-a picat fisa: era fostul meu coleg din urmă cu zece ani de la Brașov! Mi-a arătat proiectul, eu tot ziceam că aștept să plec, pantofii mei dorind să mă ducă în Grecia, apoi au insistat, mi-au prezentat ideile... Persistenți, m-au convins, n-am mai așteptat altă ofertă și am semnat!
Cine e principalul inamic
- Știu foarte mulți fotbaliști portughezi care se simt ca acasă în România. De unde conexiunea aceasta?
- Da, ai dreptate. Sunt prieten cu Mario Felgueiras, vine frecvent în țară, Camora s-a căsătorit cu o româncă, a jucat pentru naționala voastră, Cadu vorbește română, Geraldo Alves s-a căsătorit cu o româncă. Și mai sunt mulți, toți fericiți. Limba e foarte asemănătoare, stilul nostru de viață e aproape similar. Suntem prietenoși, adaptabili oriunde, oricând.
- Tu ești portughez, ai trăit ani buni în Grecia, cum te-ai adaptat la viața de munte din România?
- E cam greu. Temperatura aici este foarte scăzută. Uneori, nu-mi simt picioarele. Nu prea mă împac cu vremea. Frigul este principalul inamic al meu în România. Mi-e groază un pic când mă gândesc că va veni zăpada, nu-mi plac deloc temperaturile sub zero grade Celsius. Eu stau în Brașov, ca mulți alți fotbaliști de la Sepsi, mergem la Sfântu Gheorghe la antrenamente și la meciuri, distanța fiind de 20-30 de minute cu mașina.
„Mamaia e mai ieftină decât Mykonos”
- Ce impresie ți-au făcut orașele în care ai locuit în România?
- Bucureștiul e un oraș nebun, Brașovul e calm. Stai acasă, te liniștește, mă duc la Sfântu Gheorghe la antrenamente, am un stil de viață diferit. Nu prea ies din apartament la Brașov, însă văd traficul mai calm, oamenii mai liniștiți. La București viața e ca într-un rollercoaster, e spectaculoasă, ai mai multe locuri unde poți merge.
- Ce-ai mai văzut?
- Mi-au zis colegii de litoral, de Mamaia. Am fost vara trecută. Frumos, da! Două zile am stat acolo, toți mi-au zis că dacă iubesc Grecia, trebuie să merg la mare, la voi.
- Și cu ce idee ai rămas?
- Am stat la un hotel pe plajă, a fost bine. Eu prefer Salonic și Mykonos, acolo e supermișto!
- Dar ca prețuri?
- Nu e mai scump la Mamaia decât în Mykonos. Portugalia și România sunt mai ieftine decât Grecia. Ca fapt divers, mai poți strânge bani aici!
- Cum ți se par românii comparativ cu portughezii tăi și cu grecii?
- Românii sunt foarte asemănători ca portughezii. Am venit în plină epocă Covid, nu prea am avut timp de prieteni aici, de interacțiune... Adică te saluți cu oamenii, dai mâna, dar există o oarecare distanțare. Nu răceală, ci o distanță de respect. Nu e ca în Belgia, unde am stat doi ani. Doamne! Ce reci sunt acei oameni. Vecinii nici nu-ți zic „Bună ziua", poți să stai o viață unul lângă altul. Epoca asta Covid ne-a distanțat pe toți, aș spune distanță de respect. Grecii? Au o conexiune imediată, chiar și acum, cu coronavirusul, se așază lângă tine la masă! Când am semnat cu Aris Salonic, am ieșit la o cafea în oraș. Știi ce mi s-a întâmplat?
- Ce anume?
- Eram singur și-mi așteptam agentul. Au venit fanii, s-au așezat lângă mine la masă, m-au pupat pe față, m-au luat în brațe, „cum te simți", m-au luat la întrebări. Acolo, nu concep ideea ca cineva să stea singur la masă, la o cafea. Și agentul mi-a zis că, probabil, or fi crezut că sunt trist și să mă înveselească. Ei bine, în România, nu se bagă în sufletul tău, ne salutăm și atât.
Disconfort
- Cum resimți stresul în această perioadă?
- În Portugalia, situația a reintrat în normal, nivelul vaccinării e foarte ridicat. Eu am făcut Pfizer, încerc să duc o viață normală.
- Ți-e frică, având în vedere situația și cifrele alarmante din România?
- Un pic teamă există. Mai degrabă un disconfort. Dar eu nu prea ies din apartament decât la antrenamente și puțin în Brașov, în aer liber. Încerc să nu mă gândesc, deși, repet, este un disconfort. Nu am familia alături, fac doar ceea ce mi se spune de la club, urmez toate regulile, ca la carte.
„Mi se pare amuzant «Băăă»”
- Voi aveți un cuvânt tare frumos și dulce în portugheză „saudade", unic, care s-ar asemăna ca înțeles cu „dorul" românesc, transmițând o stare melancolică și nostalgică. Ai un cuvânt care să-ți placă în română?
- Nu vreau să fiu perceput greșit, dar, în fotbal, înveți câteva cuvinte simple, apoi colegii îți spune tot felul de termeni pe care nu îi pot reproduce în interviu. M-au ucis cu expresia asta: „Băăă". „Ce faci, băăă!". Mi se pare amuzant să strig și eu: „Băăă".
- Ce știai despre România până să ajungi aici?
- Nu pot să spun, din respect, vreau să vorbesc doar despre lucrurile pozitive. Sper că mă înțelegeți, vă rog! Doar despre campionat pot spune că e creditat ca o ligă bună. Nu sunt salariile din Belgia sau Grecia, dar dacă vii și ești profesionist, ești plătit OK, apoi poți avansa în carieră, România este sub supravegherea scouterilor de afară.
