Elena Bulgarea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, a declarat pentru Mediafax că accidentul s-a petrecut luni dimineaţă, pe pe drumul naţional 15 D, care leagă municipiul Roman de Piatra Neamţ.
Potrivit sursei citate, Dan Manoliu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, aflat la volanul unei maşini, a lovit mortal un biciclist.
„S-au făcut investigaţii la faţa locului, pentru a se descoperi excat circumstanţele în care a avut loc accidentul”, a declarat Elena Bulgarea.
Aceasta a precizat că Dan Manoliu venea cu maşina dinspre Roman şi se îndrepta spre Piatra Neamţ, iar biciclistul se afla pe partea stângă a autovehiculului în care se afla vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
„I s-a efectuat etilotestul, iar rezultatul a ieşti negativ”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele lui Dan Manoliu.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.