Mai multe echipaje de poliție și pompieri s-au îndreptat spre stadionul West Toledo după ce au fost trase mai multe focuri de armă, iar meciul de fotbal american dintre Whitmer High School și Central Catholic High School a fost oprit cu 7 minute înainte de final.

Poliția a transmis că două persoane care purtau pe față măști negre de schi au fost identificate drept autoare ale atacului armat. „Toată lumea țipa: «Trag, trag”, și pur și simplu am fugit», a relatat un martor.

Un elev de liceu și doi adulți au fost răniți și transportați la spitale, însă nu există deocamdată informații oficiale privind starea lor de sănătate, relatează Associated Press. „Niciun jucător sau spectator nu a fost rănit în timpul evacuării”, au spus autoritățile locale.

Imaginile video transmise pe Twitter arată că meciul se apropia de final, când s-au auzit 7 focuri de armă, iar jucătorii și fanii din tribune s-au grăbit să părăsească arena.

Poliția a transmis ulterior că două persoane au fost reținute.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.