Mihai Mărgineanu se declară expert în alegerea cadoului perfect pentru 1 şi 8 Martie, chiar dacă i se pare o discriminarea ca doar femeile să primească daruri.
„Sărbătoarea asta vine de pe vremea dacilor. Când eram mic îi făceam felicitări mamei mele şi îi scriam pe ele exact ce ma ducea pe mine mintea la vremea aia. Acum s-a transformat în ziua femeilor. Mie mi se pare discriminare că numai ele primesc cadouri. Adică de ce să nu ne facă şi nouă cadouri?”a declarat Mărgineanu într-un interviu acordat site-ului 220.ro.
Cântăreţul a vorbit şi despre pasiunea femeilor de a merge la show-uri de striptease masculin în această perioadă şi a mărturisit că în timp de reprezentantele sexului frumos sunt impresionate de astfele de evenimente, el nu poate merge la show-uri erotice.
„Eu nu pot să merg la striptease. Am fost în Amsterdam la concertul AC/DC, iar mulţi, foarte mulţi prieteni, printre care şi Horia Brenciu. La un moment dat după spectacol am plecat la o terasă în centrul oraşului şi după ce am consumat o sticlă de vin, au sărit toţi să meargă la un show porno. Le-am spus că nu am ce sa caut acolo, pentru ca nu pot să mă urc pe scenă. Nu pot să-i vad pe unii care şi-o trag pe scena şi eu să mă uit la ei. Mi se pare o problemă de cap”, a spus Mihai Margineanu.