Vulcan sicilian a expulzat jeturi de lavă până la înălţimi de 1.000 de metri la puţin timp după miezul nopţii, a precizat, duminică, Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), potrivit Euronews.

Râurile de lavă s-au scurs în principal pe partea sud-estică a craterului.

Autoritățile italiene anunță că nu au fost raportate victime.

Săptămâna aceasta, vulcanul Etna a erupt de 4 ori. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a publicat o imagine captată joi, 18 februarie, de misiunea Copernicus Sentinel-2, care a surprins din spațiu erupția vulcanului Etna.

Noi imagini spectaculoase cu vulcanul Etna. A erupt de patru ori în patru zile!
Erupția vulcanului Etna, văzută din spațiu | Foto: EPA

Imaginea a fost editată folosind banda infraroşie de unde scurte, pentru ca fluxul de lavă să apară colorat în roşu strălucitor și, astfel, să fie foarte vizibil.

În urma primei erupţii, râuri masive de lavă au coborât înspre est, până în Valle del Bove, pe o distanţă de aproximativ 4 kilometri, iar apoi, după cea de-a doua erupție majoră, de joi, 18 februarie, scurgerile de lavă au ajuns până la o distanţă de 1,3 kilometri pe versantul sudic al vulcanului.

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări

Potrivit Volcano Discovery, care publică frecvent alerte despre fenomene seismice, Etna a fost activ şi în dimineaţa de 19 februarie, fluxul de lavă continuând să coboare spre sud şi est.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro

„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
E cea mai mare țeapă pentru românii românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice pe casă. Ce se întâmplă dacă instalatorul nu a venit să le instaleze
FANATIK.RO

Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro

Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO

Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI