Viktor Orban a precizat că Ungaria discută despre vaccinurile anti-COVID cu China şi Rusia, iar până în primăvara lui 2021 ar putea avea acces la două sau trei vaccinuri diferite. Din aprilie anul viitor, se va putea probabil “proclama victoria asupra pandemiei”, a susţinut premierul Ungariei.

Reuters aminteşte că nu s-au încheiat testele clinice pentru niciun vaccin împotriva coronavirusului, deşi sunt în pregătire în întreaga lume aproape 200 de astfel de produse. Primele rezultate ale testelor avansate sunt aşteptate până la sfârşitul anului.

Guvernul de la Budapesta nu a impus până acum restricţii pentru evenimentele cu participare de masă; în Ungaria, şcolile funcţionează normal, iar magazinele sunt deschise. Au avut loc meciuri de fotbal cu spectatori pe stadioane din întreaga ţară.

Viktor Orban a anunţat la radio că de luni încălcarea regulilor privind purtarea măştii va fi sancţionată drastic, iar dacă este necesar, autorităţile vor închide restaurantele şi magazinele. “Cred că cheia este respectarea regulilor existente (…) şi purtarea măştilor”, a spus premierul, asigurând că există suficiente locuri în spitale şi ventilatoare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.

Ungaria a ajuns joi la un total de 68.127 de cazuri şi 1.634 de morţi. În spitalele din ţară sunt internaţi 3.187 de pacienţi cu coronavirus.

Citeşte şi:

România a depășit pragul de 6.500 de noi infectări COVID în ultimele 24 de ore. Peste 100 de oameni au murit

Procurorii din Medgidia au clasat cazul antrenorului de volei, calificând indicațiile de topless „că ai sâni frumoși pentru 13 ani” drept „sfaturi vestimentare”!

REPORTAJ | Prima zi cu Nicușor. “Nu ne-am luptat pentru jucării”. Primarul Bucureștiului a citat din Avram Iancu și s-a retras la discuții cu Ludovic Orban

Gestul unui hoț când și-a dat seama că e în casa lui Maradona. Incredibil ce a urmat
PARTENERI - GSP.RO
Gestul unui hoț când și-a dat seama că e în casa lui Maradona. Incredibil ce a urmat
BOMBĂ! Petre Roman, DESFIINȚAT de o femeie! Ce a putut să facă fostul premier, este JENANT
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Petre Roman, DESFIINȚAT de o femeie! Ce a putut să facă fostul premier, este JENANT
Horoscop 29 noiembrie 2020. Leii trebuie să țină sub control tendința de a exagera propriile nevoi
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2020. Leii trebuie să țină sub control tendința de a exagera propriile nevoi
Mărturisirile arbitrului din meciul în care Maradona a marcat golul “cu mâna lui Dumnezeu” și “golul secolului”
Știrileprotv.ro
Mărturisirile arbitrului din meciul în care Maradona a marcat golul “cu mâna lui Dumnezeu” și “golul secolului”
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021