„Vinovatul” găsit de Donald Trump pentru uciderea activistului MAGA Charlie Kirk: „Acest lucru trebuie să înceteze imediat”

 1 comentariu
Omagiu pentru Charlie Kirk Foto: Profimedia

Președintele american Donald Trump a acuzat discursul „stângii radicale” pentru moartea influencerului și activistului MAGA Charlie Kirk (31 de ani), împușcat fatal, miercuri, în campusul Universității Utah Valley, relatează AFP.

„De ani de zile, stânga radicală compară americani remarcabili precum Charlie cu naziştii şi cu cei mai răi criminali şi ucigaşi în masă din lume. Acest tip de retorică este direct responsabil pentru terorismul cu care ne confruntăm astăzi în ţara noastră, şi acest lucru trebuie să înceteze imediat”, a acuzat preşedintele american într-un videoclip publicat pe reţeaua sa Truth Social.

Donald Trump promite găsirea celor care „au contribuit” la asasinarea activistului MAGA

„Administraţia mea îi va găsi pe toţi cei care au contribuit la această atrocitate şi la orice altă formă de violenţă politică, inclusiv organizaţiile care îi finanţează şi îi susţin”, a declarat el.

Podcasterul conservator, purtătorul de cuvânt al tinerilor pro-Trump, a fost ucis în timpul unei întâlniri publice la Universitatea Utah Valley. Căutările sunt încă în curs pentru a-l găsi pe trăgător, ale cărui motive rămân deocamdată necunoscute.

Preşedintele american a ordonat coborârea steagurilor în bernă, în semn de omagiu pentru cel care a fost o piesă importantă în ultima sa campanie prezidenţială.

Pasionat de dezbateri cu studenţii, Charlie Kirk participa la un eveniment în aer liber în campusul Universităţii Utah Valley.

În jurul prânzului, ora locală, „s-a tras un foc de armă asupra lui Charlie Kirk”, care a fost „evacuat de la faţa locului de gărzile sale de corp”, a anunțat instituția de învățământ pe X.

Guvernatorul din Utah acuză un „asasinat politic”

În imagini video se vede cum acesta, lovit în gât, se prăbuşeşte pe scaun, în timp ce în public se aud ţipete de panică. Potrivit anchetatorilor, glonțul a fost tras de pe acoperişul unei clădiri din campus, de către un bărbat îmbrăcat în negru.

„Vreau să fiu foarte clar, este vorba de un asasinat politic”, a acuzat guvernatorul republican al statului Utah, Spencer Cox.

Fostul preşedinte Joe Biden a cerut ca acest tip de violenţă „să înceteze imediat”, în cor cu alte personalităţi de stânga: Barack Obama, Bernie Sanders sau guvernatorul Californiei Gavin Newsom.

Fostul parlamentar din Utah Jason Chaffetz, care se afla la faţa locului, a explicat pentru canalul Fox News că Charlie Kirk răspundea la o întrebare din public când a fost lovit de un glonţ.

Cine a fost Charlie Kirk

Originar din suburbia Chicago, creştin şi susţinător al purtării armelor de foc, acest tată a doi copii a abandonat studiile pentru a se dedica activismului.

Era liderul unei mişcări de tineret: Turning Point USA. Cofondată în 2012 de influencerul, pe atunci în vârstă de 18 ani, această asociaţie a devenit în decurs de un deceniu cea mai mare grupare de tineri conservatori din Statele Unite.

Turning Point USA cuprinde o armată de militanţi entuziaşti, dintre care unii au fost trimişi cu autobuzul la Washington la manifestaţia din 6 ianuarie 2021, care a dus la invadarea Capitoliului.

Cu 6,9 milioane de abonaţi pe Instagram şi 3,8 milioane pe YouTube, influenţa sa a fost folosită pe scară largă de Donald Trump pentru a atrage tinerii americani, promovând o concepţie ultratradiţională despre familie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    viola_sempre 11.09.2025, 12:18

    Interesant, inca o data mortul e de vina! Asta inseamna progresism. Si Trump, si Fico si-au vazut moartea cu ochii, dar au scapat ca prin urechile acului. Hai se ne imaginam ce se intampla si ce scria presa daca Ursula, Macron sau alt progresist european era vizat de o tentativa de asasinat. Toti cei care nu impartasesc ”valorile” sororiste ar fi fost pusi la stalpul infamiei, iar in secunda 2 faceau legatura intre ala si partidele incomode pentru sistem si le interziceau

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!