L-am vizitat la podgoria sa. Cum arată și cu ce se ocupă, la 86 de ani, Pierre Richard, cunoscutul actor de comedie francez. “Mulțumesc celor care mă iubesc în România!”

Comentează
Arhiva foto

În plină pandemie de COVID-19, Libertatea a găsit drumul către podgoria de la Gruissan, la Chateau Bel Éveque, unde am înțeles limita fină dintre vin și cinematografie.

Marele blond cu un pantof negru are aproape 86 de ani - doar două săptămâni îl mai despart de ziua aniversară - însă aerul ștrengăresc nu i-a dispărut. Într-o cămașă vaporoasă și blugi tăiați deasupra gleznei, așa ne-a primit venerabilul Pierre Richard la via sa din Languedoc, în sudul Franței.

Podgoria de la Gruissan este în Departamentul Aude și aici Pierre Richard cultivă struguri pe circa 50 de hectare.

Între două iazuri, la o palmă de Mediterană, Pierre, care se ocupă de afacere împreună cu fiul Christophe și cu sora Catherine, organizează vară de vară sesiuni de degustări și de autografe.

Pierre Rochard, alături de Christophe, fiul lui

„Vinul e precum cinematografia, distrează oamenii”, spune Richard, care mai face încă și teatru, și film.

Suntem pe drumul șerpuit spre domeniu, imediat după Muzeul sării de Gruissan, ascultăm și fredonăm melodiile postul NRJ și rememorăm cadre din “Întoarcerea marelui blond” sau din “Capra”. Comediile lui Richard, cu ale sale roluri de nătăfleț împrăștiat și simpatic, au fost savurate de generațiile anilor ’70-’90.

Actorul francez cultivă viță-de-vie pe 50 de hectare

Artistul care apare dintre chiparoși și migdali

În stânga e iazului Ayrolles, iar aleea se varsă prin podgorii. La capătul unei alei păzite de ziduri joase, descoperim o clădire mare cu obloane albastre ascunse de chiparoși și migdali: aici este locul unde artistul își are reședința două luni pe an, iulie și august.

Richard e plin de viață, joacă teatru și e încă activ pe scenă. Ghinionistul din filme a ajuns azi un personaj cunoscut mai degrabă pentru generația tânără, pe YouTube - vă amintiți scena cu scaunul rupt din “Capra” - se urcă încă pe motocicletă.

Afișul comediei ”Capra” din 1981, cu Pierre Richard și Gerard Depardieu | Foto: Profimedia

A iubit și schiul. O ușoară jenă la umăr l-a împiedicat să mai joace tenis, sportul său preferat. “O apreciază pe Simona Halep”, ne asigură serviciul de presă al domeniului.

Pierre e aproape an de an oaspete într-o lojă de la Roland Garros.

Pierre Richard (stânga) la Roland Garros, alături de actorul francez Jean Reno, de soția acestuia și de actorul american Bradley Cooper | Foto: Hepta

Perechea lui e o braziliancă

Undeva am văzut că Pierre spusese: “Dacă nu aș fi avut atâția nepoți, aș fi mers și eu în Rusia, după amicul Depardieu”.

Cu Gerard Depardieu a jucat în multe filme epice.

Trecut prin trei mariaje, Richard, care trăiește acum cu Ceyla, un fost manechin brazilian, are doi fii și cinci nepoți.

Pierre Richard și soția lui, Ceyla Lacerda | Foto: Hepta

Olivier și Christophe sunt cu muzica, doar Arthur Defays l-a urmat și e model, dar și actor.

Richard însuși e considerat unul dintre cei mai mari actori de comedie ai Franței, undeva aproape de Louis de Funès. Regretă că n-a jucat cu acesta. Ce-ar mai fi ieșit! Ha-ha-ha!

De la autografe la mistral

Din cauza pandemiei de coronavirus, întâlnirile de vară cu admiratorii săi - nu puțini - se rezumă la o sesiune de autografe. Mulțimea strânsă la poarta Chateau Bel Éveque e pestriță și entuziastă. Mașini cu numere de Belgia, Spania, Polonia, Olanda. Și noi.

Coadă la... autografe

Ce bun ar fi fost un pahar de rose rece! E cald, zăpușeală printre viile de Corbieres și doar un fir de vânt. “Anunță mistralul de diseară”, spune un localnic, dintre cei 5.000 ai comunei.

Omul bate drumul până la domeniu de fiecare dată când Pierre organizează acțiuni de promovare. Într-adevăr, după ora 19.00, rafalele vor mușca nemilos din malurile de la Gruissan-Plage.

Vinul pentru toți al “Marelui alb”

Vinul lui Pierre e pentru toate buzunarele. De la 9 euro până la 23 de euro sticla. Sunt și sticle de Cuvee Cardinal, de peste 100 de euro și poate și mai mult - pentru colecționari.

Oamenii stau cuminți la coadă, respectând distanțarea. Deși momentul e așteptat cu nerăbdare, de parcă te-ai prezenta în fața unui guru. Iar Pierre, acum Marele alb, a fost un guru al comicului de bună calitate.

Richard apare de după butoaiele de licoare. Nu poartă mască, însă în fața mesei unde va semna sticlele e un geam de protecție.

Sentimentul e cumva straniu, fiindcă noi ne protejăm în semn de respect pentru lumea din jur, iar el e atât de aproape, de senin, de calm. Unde e nătăflețul pe care-l știam?

Actorul, așteptându-și vizitatorii

Pierre semnează o sticlă, dacă achiziționezi un pachet de trei. “Fiul meu a împlinit trei ani. O s-o desfac pe cea semnată de dumneavoastră când va ajunge la majorat”, îi spune cineva.

Cine știe cât îi va crește valoarea, gândește omul, ca pentru sine, dar cu voce tare.

Angajații, vânzând vinul lui Pierre Richard

Vocea de catifea care se joacă de-a cuvintele

Ochii foarte albaștri, ca marea de vizavi, ținuta casual, o voce de catifea, de parcă se joacă de-a cuvintele. Fața lui devine copilăroasă de fiecare dată când zâmbește. E fericire!

“Să știți că în România, măcar cei de vârsta noastră vă apreciază foarte mult. Am râs, râdem și vom râde pour l'éternité! Felicitări pentru întreaga carieră”, îi transmitem.

Se oprește, întreabă pentru cine e dedicația, apoi exclamă: “Roumanie? Merci, Roumanie! Mulțumesc celor care mă iubesc în România!”.

Vorbind cu românii despre filmele cu care ne-a delectat

Nici nu știu cum s-o luăm, probabil e o formulă de complezență. Serviciul de presă ne explică: “Sunteți printre puținii români care au ajuns până aici. Și, da, și vinurile românești sunt bune. La concursuri ne batem mereu cu voi pentru medalii”.

Un salut de la marele actor pentru toți românii!

Vin rușii!

Aflăm că rușii sosesc cu autobuze întregi. Vor să aibă fotografii și semnături, deși cumpără puțin vin.

Podgoria vinde mult în Belgia, Elveția, Germania, Cehia și Rusia. De contabilitatea afacerii se ocupă sora lui Pierre Richard, Catherine, 71 de ani.

Pierre Richard a cumpărat moșia de la Gruissan în 1986. Situat pe o peninsulă în Corbières Maritimes, domeniul a fost cândva proprietatea episcopilor din Narbonne.

Venerabilul actor a descoperit-o din întâmplare în 1986 și a căzut imediat sub vraja peisajului său unic. Iubește apa și marea, e și un pescar împătimit.

Cucerit de podgorii

Un somelier și un enolog l-au convins

Totul a fost o întâmplare.

“Nu voiam să cumpăr o casă aici mai mult decât în altă parte. Am venit pentru un weekend, să mă plimb prin zonă. Moșia era de vânzare. Am văzut iazurile, marea, nici măcar nu fusesem atent la vița-de-vie. Administratorul locului m-a primit și a vorbit despre vin, l-am ascultat și am plecat. O lună mai târziu i-am spus: «O să vin să văd!». Când m-am întors, mă așteptau un somelier, un enolog... Vă dați seama cum a fost. Când m-am întors la Paris, mi-am spus: O să cumpăr!”, dezvăluia actorul pentru La Depeche.

Podgoria și peisajul său, rustic și delicat în același timp, invită la viață într-unul dintre cele mai tragice momente ale planetei.

Pierre Richard, actor și vinificator împlinit

Aici, actorul a devenit, în cele peste trei decenii, un vinificator împlinit, care produce 800.000 de sticle pe an, distribuite și premiate la nivel național și internațional.

Peste toate, pe sticle rămâne efigia lui Pierre Richard. Comediantul a devenit serios. Pentru că vinul e o treabă serioasă.

“Evident, mă gândesc la ultimul rol”

Am înțeles și ce a fost cu geamul acela între noi.

“Din generația mea, nu au mai rămas mulți. Evident, mă gândesc la ultimul rol. Dar nu până la punctul de a-mi întuneca ziua. Mă tem de boală, nu de moarte... Dar încep să mă obișnuiesc, de trei ori a fost anunțată moartea mea pe rețele sociale”, a glumit Pierre Richard în Le Parisien, anul trecut.

Acum, în pandemie, își dorește sănătate. De restul se ocupă el.

Nu-mi vine să cred ce am făcut, mai ales pentru un leneș ca mine! Sunt o persoană leneșă, care a muncit tot timpul.Pierre Richard, pentru ”Le Parisien”:

A contribuit: Eli Toma

Care sunt cele mai bune comedii romantice?

Foto: Lucian Bondoc, www.vinspierrerichard.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!