Vladimir Putin, către liderii G20: „Rusia nu a refuzat niciodată discuţiile de pace cu Ucraina. Ar trebui să ne gândim cum să oprim această tragedie”

 23 comentarii

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri în cadrul summitului G20, care reuneşte liderii celor mai mari 20 de economii din lume, că trebuie reflectat la o modalitate prin care să fie oprită „tragedia" războiului din Ucraina, relatează Reuters, citată de News.ro.

Adresându-se G20 pentru prima dată de la începutul războiului, şeful Kremlinului a remarcat că unii lideri au spus în discursurile lor că sunt şocaţi de „agresiunea" continuă a Rusiei în Ucraina.

„Da, desigur, acţiunile militare sunt întotdeauna o tragedie", a declarat Putin la reuniunea virtuală a G20 convocată de premierul indian Narendra Modi, actualul preşedinte al G20.

„Şi, desigur, ar trebui să ne gândim cum să oprim această tragedie", a continuat Putin. „Apropo, Rusia nu a refuzat niciodată discuţiile de pace cu Ucraina", a adăugat liderul de la Kremlin.

Un oficial rus de rang înalt a declarat marţi că Moscova nu poate coexista cu actualul guvern de la Kiev şi că va continua ceea ce numeşte operaţiunea sa militară specială pentru a „demilitariza" Ucraina.

La rândul ei, Ucraina a promis că va lupta până când ultimul soldat rus va părăsi teritoriul său, iar aliaţii săi occidentali au declarat că vor continua să sprijine Kievul.

Împreună cu Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014, Rusia controlează aproape o cincime din teritoriul ucrainean recunoscut internaţional. Putin spune că acest teritoriu face acum parte din Rusia.

Decizia lui Putin de a trimite trupe în Ucraina în februarie 2022 a declanşat cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial şi cea mai gravă confruntare între Rusia şi Occident de la încheierea Războiului Rece.

Contraofensiva de vară a Ucrainei nu a reuşit să obţină câştiguri semnificative în acest an împotriva forţelor ruseşti bine fortificate.

Putin a lipsit de la precedentele summituri G20 de la New Delhi şi Nusa Dua, Indonezia, trimiţându-l în schimb pe ministrul de externe Serghei Lavrov. Liderul rus s-a adresat summiturilor din 2021 şi 2020 de la Moscova. El a participat ultima dată la o adunare G20 în persoană la Osaka, Japonia, în 2019.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (23)
  • Avatar comentarii

    Narcisu 22.11.2023, 19:13

    Pai cheamă tu Bideu stăpânul senil al ucraineni lor ,și dati-o la pace ,până nu incepe al treilea război mondial ...

  • Avatar comentarii

    Marian19821 22.11.2023, 19:40

    Azi se fac 60 de ani de la asasinarea lui JFK....FILMUL ZAPRUDER este doar o dovada ca au existat mai multi asasini.Nici azi guvernul SUA nu vrea sa desecretizeze documentele secrete.Asasinarea lui JFK a condus la inceperea razboiului din Vietnam, o adevarata tragedie.Sa iti asasinezi propriul presedinte pentru a declansa un razboi, spune multe...Pentru cei ce inca mai cred ca Ucraina a fost invadata fara nimic in spate, SUA va ramane pt totdeauna tara cea mai distrugatoare pt tot ce a facut

  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 22.11.2023, 20:06

    Simplu! Sa va retrageti de pe teritorile ocupate ILEGAL, si sa platiti daune de razboi!!!!

  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 22.11.2023, 20:12

    Un război sângeros și de durată

  • Avatar comentarii

    Moshu 22.11.2023, 21:00

    Cind esti semialfabetizat ar fi bine sa nu folosesti prea mult postarile draga ! Razbiul din Vietnam a inceput in 1955,deci era in desfasurare demult,cind l-au asasinat pe Kenedy !

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
BREAKING NEWS
17:58
Călin Georgescu a fost reținut de într-un dosar de înşelăciune de peste un milion de euro. A ieșit încătușat din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
17:33
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
17:42
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
Corina Băcanu și Adrian Călărașu | Foto: Facebook
17:03
Postarea cu aproape 19.000 de aprecieri a Corinei Băcanu: „După ziua de ieri am simțit azi că m-a lovit trenul”
POLITIC
Arhiva foto
17:17
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Parlamentul României. Cine îl va înlocui pe deputatul ajuns ministru la Chișinău
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:31
Reacția PNL și a lui Siegfried Mureșan după decizia PSD de a nu susține Guvernul Mureșan în Parlament
Ultimele știri
19:00
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
18:58
Peste un kilometru lungime și 12 metri înălțime: Se montează grinzile la cel mai mare pasaj de pe Autostrada A1 Margina - Holdea
18:37
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
BREAKING NEWSLiveText
07:17
Călin Georgescu, a fost reținut -surse / DIICOT: „100.000 de euro urmau să fie utilizați pentru campania sa electorală”
TRENDING
12:59
Cine sunt cei trei oameni de afaceri care l-au reclamat pentru înșelăciune la DIICOT pe Călin Georgescu. Peste 1,5 milioane de euro, suma pentru care au făcut plângere
10:49
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
Exclusiv
07:00
Firma legată de anturajul lui Sorin Grindeanu care controlează accesul la Castelul Peleș, Muzeul Antipa sau Delfinariul din Constanța. Cine deține Royal Tickets SRL
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
18:25
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
17:53
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
O casă din lemn care are un acoperiș din panouri solare, iarna
17:23
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
Foto: Cornel Putan
16:54
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
16:20
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
17:17
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
Familia Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen, implicați într-un dosar instrumentat de DIICOT
14:40
Ionel Rusen, sponsor pentru Cristela Georgescu. Afaceristul săltat alături de Călin Georgescu are legături cu Rețeaua Bandenia, care spăla bani pentru spionii ruși
Călin Georgescu vorbește cu jurnaliștii la ieșirea din Parchet. e îmbrăcat cu un costum și are o figură gravă
14:21
Primele declarații ale omului de afaceri Răzvan Leu, după ce procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu: „Am pierdut peste un milion de euro”
TIR accidentat pe DEx12 Craiova si zeci de baxuri de pampersi imprastiate pe asfalt
13:25
Circulație blocată pe DEx12 spre Pitești: Zeci de baxuri cu scutece s-au împrăștiat pe șosea în urma unui accident între două TIR-uri
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”