„Vreau sa muncesc pentru a-mi putea cumpara camera”

copilaria, iar acum ii simt coltii si mai tare. Provenind dintr-o familie cu probleme si cu zece frati, parintii mei m-au abandonat in 1990 la varsta de numai 9 ani. Am stat langa oameni buni, care m-au protejat, m-au ingrijit cand eram bolnav si m-au salvat chiar de la moarte. Am crescut o vreme la o femeie, care m-a scos din greu, m-a invatat sa ma port, dar nu m-a dat la scoala si am ramas analfabet. Din nefericire a trebuit sa plece la fiica ei in America, iar eu am ramas din nou pe drumuri. Am mers la Fabrica de paine Lujerului, unde am cerut o bucata de paine. Directorului i s-a facut mila de mine, m-a luat la el, m-a imbracat si mult timp a avut grija de mine si am devenit intr-un fel „copilul fabricii”. Dar dupa un timp oamenii l-au convins pe dl director sa ma alunge si sa nu se mai uite la mine.
Din nou singur si fara adapost. Am lucrat in piata Veteranilor pentru a-mi castiga existenta. La varsta de 17 ani am mers din nou la Fabrica Lujerul si l-am rugat pe dl director sa ma angajeze pentru a avea ce sa mananc. Mi-a dat si un adapost, la un camin de nefamilisti. M-a dus la scoala, cursuri fara frecventa. Deoarece nu ma descurcam cu salariul, pentru a plati chiria si mancarea, m-am angajat la REBU. La data de 13.02.2004 am primit o hartie de evacuare pentru camera unde locuiesc. Camera costa 4.500 dolari. As vrea sa muncesc pentru a-mi cumpara camera dar nu reusesc sa strang banii in cateva saptamani.
Emil Nicolae Potoaca, Bucuresti

Urmărește-ne pe Google News