Cum va fi vremea sâmbătă
10.09.2016 ORA 09 – 11.09.2016 ORA 09

ÎN ŢARĂ
Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în sud-vestul țării şi la munte, unde, mai ales spre seară și la începutul nopţii, pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. În restul teritoriului aceste fenomene vor fi cu totul izolate. Vântul va avea ușoare intensificări pe parcursul zilei în regiunile sudice şi la munte, dar și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade, iar cele minime între 10 și 20 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, vor fi condiţii de ceață.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va menține deosebit de caldă pentru această perioadă, cu cerul variabil. Vântul va sufla moderat în cursul zilei, apoi în general slab. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

VREMEA duminică

LA BUCUREŞTI
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în uşoară scădere faţă de ziua precedentă, va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

LA MUNTE: Valorile termice diurne vor marca o scădere ușoară față de ziua anterioară. Cerul va fi temporar noros și local, mai ales în Carpații Occidentali și Meridionali, se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Dimineaţa şi noaptea, pe văi și în depresiuni, vor fi condiţii de ceață.

LA MARE: Vremea se menţine caldă. Cerul va fi variabil şi izolat vor fi condiţii pentru averse slabe. Vântul slab şi moderat cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 27 de grade, iar cele minime între 18 şi 20 de grade.
Temperatura apei mării va fi de 23 … 24 de grade.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.