Președintele SUA a dat în judecată YouTube și pe directorul general al Alphabet, Sundar Pichai, acuzând platforma că „acumulase o concentrare fără precedent de putere, cotă de piață și capacitate de a dicta discursul public al națiunii noastre”.

Canalul lui Trump fusese suspendat în 2021 după revolta de la Capitoliu, YouTube justificând decizia prin încălcarea politicilor „împotriva incitării la violență”.

După înțelegerea recentă, cazul a fost clasat, iar Google nu a oferit încă un comentariu oficial.

Acordul vine la scurt timp după ce YouTube a anunțat reintegrarea unor creatori excluși anterior pentru dezinformare privind Covid-19 și alegerile din 2020.

Platforma a declarat că „a celebrat vocile conservatoare de pe site-ul său și a dat vina pe presiunile exercitate de Joe Biden pentru suspendarea conturilor”.

Din suma de 24,5 milioane de dolari, 22 de milioane vor fi direcționați către restaurarea și conservarea National Mall și sprijinirea construcției sălii de bal a Casei Albe, care va costa aproximativ 200 de milioane de dolari, potrivit documentelor depuse la tribunalul federal din California.

Aceasta nu este prima înțelegere între Donald Trump și giganții tehnologici. În ianuarie, Meta a plătit 25 de milioane de dolari, iar în februarie, platforma X (fosta Twitter) a ajuns la un acord de 10 milioane de dolari.

Avocatul lui Trump, John Coale, a declarat pentru Wall Street Journal: „Dacă nu ar fi fost reales, am fi fost în instanță timp de 1.000 de ani”.

„Mă bucur că postul acesta și celelalte pe care le-am ocupat [sic] pentru DJT în iulie sau [sic] 2021 s-au încheiat la suma de 60 de milioane. Cred că am câștigat bani și am schimbat comportamentul în domeniul tehnologiei.”, a precizat John Coale, trimisul special adjunct al președintelui american în Ucraina și Belarus.

YouTube a restabilit canalul lui Trump abia în martie 2023, după ce acesta și-a anunțat candidatura la președinție, explicând că a „evaluat cu atenție riscul continuu al violenței în lumea reală, echilibrând acest lucru cu importanța păstrării oportunității alegătorilor de a-i auzi în mod egal pe principalii candidați naționali în perioada premergătoare alegerilor”.

La scurt timp după revenire, Trump a postat un mesaj simplu: „M-AM ÎNTORS!”, alături de un videoclip de 11 secunde în care spunea la un miting: „Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați. Treabă complicată. Complicată”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.