UPDATE: Zece generali din SRI au fost trecuți în rezervă. Decizia vine în contextul discuțiilor despre modificarea legii pensiilor militare

Comentează
Zece generali din SRI au fost trecuți în rezervă

Zece generali din Serviciul Român de Informații au fost  fi trecuți în rezervă. Directorul SRI, Eduard Hellvig,  a trimis luni președintelui propunerea de trecere în rezervă a celor zece generali, iar Klaus Iohannis a emis deja decretele. Decizia vine în contextul discuțiilor despre modificarea prin OUG a legii pensiilor militare, care dacă va fi adoptat ar putea aduce un calcul diferit al cuantumului pensiilor speciale. UPDATE: Unul dintre cei zece generali trecuți în rezervă, Elena Istode, este cea despre care presa a scris că și-a făcut concediile la Monaco și Cannes cu familia fostului deputat Cristian Rizea, judecat într-un dosar pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, deplasările fiind pătite de parlamentar.

La începutul acestui an, imagini cu Elena Istode la Monaco şi Cannes, împreună cu familia lui  Cristian Rizea, au fost publicate pe blogul lui Ion Cristoiu, despre care acesta scria atunci că este ”şefa acoperiţilor din SRI".

”Problema e că aceste fotografii, făcute, din câte se vede, cu știința și cu plăcerea de a se expune a doamnei general, au fost realizate în 2008-2009, când Elena Istode, ca șefă a Direcției de Securitate Economică a SRI, supraveghea, ca să nu fie atinse de corupție, toate contractele încheiate de statul român cu oamenii de afaceri. Și nici asta n-ar fi o problemă - vacanța de lux a unui general SRI, presupunând că Monaco și Cannes erau singurele locuri de lecuire de stresul vânării de corupți - dacă, așa cum ne arată fotografiile, Elena Istode nu s-ar fi dat în stambă împreună cu omul de afaceri Cristian Rizea și distinsa sa soție, Josette Rizea. Și nici asta n-ar fi o problemă dacă nu cumva omul de afaceri Cristian Rizea n-ar fi plătit vacanțele de lux ale doamnei general”, scria Ion Cristoiu.

Elena Istode era pe lista persoanelor ce trebuiau să fie audiate la Comisia parlamentară de control al SRI în cazul Ghiţă - Coldea.

Adrian Ţuţuianu, atunci preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, în prezent ministru al Apărării, spunea că nu este nimic ilegal în faptul că Elena Istode și-a făcut concediile cu familia Rizea, iar acest lucru fusese comunicat conducerii SRI, dar problema este una deontologică. Generalul Elena Istode a făcut cunoscută această situație conducerii SRI, argumentând că o știe pe soția lui Cristian Rizea din facultate, ele fiind colege.

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele privind trecerea în rezervă a generalilor de brigadă cu o stea Daniel Zărnescu, Gheorghe Ceaușu, Sorin-Gabriel Cozma, Elena Istode, Viorel-Adrian Stan, Marioara Morgoș, Vasilică Babiuc, Cornel Văleanu, Emilia-Cristina Posaștiuc și Constantin-Marius Stoica, toți din Serviciul Român de Informații.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Ovidiu Marincea, a precizat că unii dintre cei 10 generali au fost trecuți în rezervă la termen, iar alții înainte de împlinirea termenului.

”Astăzi, domnul director Eduard Hellvig a înaintat președintelui României propunerea de trecere în rezervă pentru 10 generali din cadrul SRI. Cu această ocazie, domnul Director le-a mulțumit pentru întreaga carieră și pentru modul în care au înțeles să își facă datoria față de țară și cetățeni”, a spus Marincea.

Trecerea în rezervă a celor zece generali vine în contextul discuțiilor despre modificarea legii pensiilor militare.

Guvernul îngheață pensiile speciale. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu a anunțat că pensiile care nu se bazează pe principiul contributivității nu vor fi actualizate cu salariile aflate în plată, ci vor fi indexate cu rata inflației. Ea a mai anunțat că nicio pensie aflată în plată nu va fi redusă. Ordonanţa pe care o va da Guvernul săptămâna viitoare se va aplica din 15 septembrie, astfel că până atunci, cei care vor dori să iasă la pensie pe actualul sistem, o pot face până la acea dată.

Coaliția PSD-ALDE se reunește luni în ședință, pentru agenda sesiunii extraordinare, care a fost convocată pentru această săptămână, în perioada 2 – 4 august. Liderii coaliței ar putea discuta și despre modificările la Legea pensiilor speciale.  Opoziția acuză interese ascunse și cere PSD să precizeze clar proiectele aflate pe ordinea de zi.

Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu a declarat că pensiile militarilor nu vor scădea. ”Asistăm la o plecare masivă din sistem, dacă legea se modifică vom propune același algoritm de calcul”, a spus ministrul, precizând că valoarea pensiei nu va depăși sută la sută din baza de calcul și nu vor fi afectate pensiile aflate în plată.

Și premierul Tudose a afirmat că celebrele pensii militare au cauzat nişte hemoragii extraordinare în sistemele militare. ”Toată lumea vrea să iasă la pensie acum, să nu se modifice legea ca să nu cumva să nu o mai prindă pe aia bună”, a spus prim-ministrul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: SRI
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!