Protestele din Rusia | Peste 2.400 de oameni săltați, printre care și un copil. „Putin e un hoț!” și „Rusia fără Putin!”, au strigat manifestanții

Comentează
Arhiva foto

În peste 90 de orașe din toată Rusia s-au desfășurat proteste de amploare pro-Navalnîi, opozantul lui Putin, arestat duminica trecută pe aeroportul din Moscova, la întoarcerea de la Berlin, și băgat la închisoare pentru cel puțin 30 de zile. Poliția a intervenit în forță și a arestat deja peste 2.400 de persoane. Reuters a estimat că la Moscova s-au adunat cel puţin 40.000 de persoane.

UPDATE ora 22:00. Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a denunţat "arestările masive" şi "folosirea disproporţionată a forţei" în cursul manifestaţiilor de sâmbătă din Rusia pentru eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi, informează Agerpres.

"Vom discuta luni despre viitoarele etape cu miniştrii afacerilor externe din UE", a adăugat acesta într-o postare pe Twitter. Uniunea Europeană solicită eliberarea lui Aleksei Navalnîi, iar această reuniune ar urma să prilejuiască o reflecţie asupra măsurilor care pot fi luate pentru a sprijini această cerere.

UPDATE ora 20:15. Cel puțin 2.432 de persoane au fost reținute în 137 de orașe la nivel național, cu 855 de reţineri doar la Moscova, potrivit OVD-Info.

UPDATE ora 19:30. Cel puțin 2.250 de persoane au fost reținute în 107 orașe la nivel național, iar 855 de persoane au fost reţinute doar la Moscova, potrivit organizaţiei OVD-Info.

UPDATE ora 18:50. Până în prezent, 2.131 de persoane au fost reținute în 107 orașe la nivel național, potrivit OVD-Info. Un clip care circulă pe reţelele de socializare arată cum un ofițer de poliție din Sankt Petersburg loveşte puternic cu piciorul o femeie care se prăbuşeşte pe asfalt. Femeia a fost luată cu o ambulanță.

В Петербурге на Площади восстания ОМОНовец очень сильно ударил женщину ногой после того, как она задала вопрос о задержанииhttps://t.co/50drP9qjlr

Видео: @Fontanka_spb pic.twitter.com/DSPuJDcSDH— Медиазона (@mediazzzona) January 23, 2021 

UPDATE ora 18:30. 1.955 de persoane au fost arestate la nivel naţional, conform OVD-info. Mâna dreapta a lui Navalnîi, Leonid Volkov, spune că echipa de susţinători intenționează să organizeze mai multe proteste în următorul weekend.

UPDATE ora 18:00. Numărul arestărilor la nivel național a crescut la 1.908, conform organizaţiei OVD-Info. Unii protestatari din Moscova încep să mărșăluiască spre închisoarea în care este ținut Navalnîi.

UPDATE ora 17:45. Yulia Navalnîi a fost eliberată din detenție, relatează site-ul de știri MBKh Media. Protestatarii de la Moscova au atacat o mașină care ar fi a serviciilor de securitate, iar şoferul mașinii a fost internat, fiind lovit la ochi, potrivit agenției de știri de stat RIA Novosti.

UPDATE ora 17:35. Marea Britanie solicită Rusiei să respecte angajamentele internaţionale privind respectarea drepturilor omului, după reţinerea protestatarilor paşnici. "Suntem profund preocupaţi de reţinerea protestarilor paşnici şi continuăm să monitorizăm situaţia îndeaproape", a anunţat Ministerul de Externe britanic într-un comunicat, conform Agerpres.

"Îndemnăm guvernul rus să respecte şi să se conformeze cu angajamentele sale internaţionale în materie de respectare a drepturilor omului şi să-i elibereze pe cetăţenii reţinuţi în timpul demonstraţiilor paşnice", a adăugat Ministerul de Externe britanic.

UPDATE ora 17:15. Aproximativ 40 de ofițeri de poliție au fost răniți în urma protestelor, conform agențiilor de știri de stat RIA și TASS, citate de presa rusă. Rusia a acuzat Ambasada SUA de la Moscova de publicarea rutelor planificate de demonstranţi în sprijinul lui Navalnîi și a cerut explicații diplomaților americani.

UPDATE ora 16.55. Presa rusă raportează 1.614 arestări operate de Poliție în rândul protestatarilor, la nivel național. Printre cei reținuți se află și redactorul-șef al platformei de investigații iStories.

UPDATE ora 16.15. 1.338 de persoane au fost ridicate de poliție și duse în arest, astăzi, de când au început în Rusia protestele pro-Navalnîi.

UPDATE ora 15.55. Cel puțin patru jurnaliști au fost răniți în timpul ciocnirilor dintre protestatari și forțele de ordine, la Moscova, notează The Moscow Times, care citează postul de radio Ekho Moskvy.

Reuters estimează numărul protestatarilor din Moscova la 40.000. Autoritățile pretind că ar fi numai 4.000.

UPDATE ora 15.10. S-a ajuns la 1.090 de arestări în rândul protestatarilor ieșiți sâmbătă pe străzi pentru susținerea lui Aleksei Navalnîi, principalul oponent al lui Vladimir Putin, conform actualizării datelor făcute de The Moscow Times.

Protestele se desfășoară, notează CNN, în 90 de orașe.

UPDATE ora 14.45. Numărul persoanelor arestate a ajuns la 863.

Printre cei reţinuţi se numără și un copil, conform imaginilor postate pe rețelele de socializare. "Putin e un hoț!", "Rusia fără Putin!", au scandat protestatarii.

⚡️⚡️⚡️ Очень жесткое задержание ребенка в Москве.

Видео: Avtozak LIVE pic.twitter.com/0kA4Vc7PM2— ОВД-Инфо (@OvdInfo) January 23, 2021 

The Moscow Times scrie că inclusiv soția lui Navalnîi a fost arestată, conform postării ei pe Instagram.

         View this post on Instagram            A post shared by @yulia_navalnaya 

UPDATE ora 14.20. Protestatarii și-au început marșul din Piața Pușkin spre Kremlin. Iulia Navalnîi, soția lui Aleksei Navalnîi, s-a alăturat mulțimii.

Numărul persoanelor arestate a crescut: 381.

UPDATE ora 13.40. Numărul persoanelor arestate a ajuns la 369, iar mass-media relatează că printre cei reținuți se află inclusiv un minor.

Aliatul lui Navalnîi, Liubov Sobol, a fost arestat la Moscova. Bloggerul llya Varlamov a fost și el reținut, apoi eliberat.

UPDATE ora 12.30. Au început protestele și în Moscova, în Piața Pușkin, unde Poliția face uz de forță pentru a sparge grupurile imediat ce se formează. În piață sunt probleme cu rețeaua, oamenii nu se pot conecta la internet pentru a comunica și posta pe rețelele sociale.

What I’m seeing right now walking up to the pro-Navalny protest in Moscow. Riot police deploying around the square, hundreds of protestors out maybe an hour before protest set to kick off. Hearing about arrests, square is not yet closed off. pic.twitter.com/0E5BmlJwzD— Andrew Roth (@Andrew__Roth) January 23, 2021 

Numărul persoanelor arestate a ajuns la 329.

UPDATE ora 11.00. În Vladivostok, Poliția a dispersat mulțimea și cel puțin o persoană din cele arestate a fost băgată în stare de inconștiență în dubă, notează presa rusă.

În total, în jur de 15.000 de oameni au ieșit până acum în stradă în Rusia, la manifestațiile pro-Navalnîi, iar 174 au fost deja arestați, în 25 de orașe.

Cel mai amplu protest e așteptat la Moscova, în Piața Pușkin, unde efective impresionante de polițiști au fost deja desfășurate.

Primii au ieșit în stradă locuitorii din Vladivostok, în jur de 2.000, puțin după 8 dimineața ora României. Poliția a făcut uz de forță pentru a-i dispersa.

A urmat Khabarovsk, din estul extrem al Rusiei. Manifestația a pornit pașnic, dar polițiștii detașați în număr mare în locul anunțat pentru protest au făcut deja zeci de arestări. Persoanele luate în custodie au fost aliniate la perete și bătute, scrie The Moscow Times.

Protests are taking place across Russia today, calling for Navalny’s release.

This is Vladivostok, in the country’s Far East pic.twitter.com/luO4oudeH9— Matthew Luxmoore (@mjluxmoore) January 23, 2021 

Și în orașele siberiene Irkutsk și Iakutsk, Chira și Novosibirsk, Ulan-Ude și Kemerovo au început protestele, sute de oameni ieșind în stradă, în ciuda temperaturilor de minus 50 de grade Celsius înregistrate.

В Якутске жители вышли на акцию протеста в -50 и продержались на ней около часа.

 pic.twitter.com/M4JB4OR4co— #MDK (@mudakoff) January 23, 2021 

Sunt așteptate manifestații pe tot teritoriul Rusiei, de-a lungul zilei, în ciuda faptului că Kremlinul a trimis avertismente către populație să nu iasă la proteste, care nu au fost autorizate, și au arestat mai mulți aliați și susținători ai lui Navalnîi, pentru intimidare.

В Хабаровске задержания проходят так 

Видео: Avtozak LIVE pic.twitter.com/o0PkQEro0L— Дождь (@tvrain) January 23, 2021 

Oamenii s-au organizat însă pe rețelele sociale, în special pe TikTok, unde au declarat că sunt pregătiți sufletește să fie arestați.

Fotografii: Profimedia, EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!