Zeci de speologi romani si-au pierdut viata explorand „Pesterile mortii”

Departe de ochii curiosilor, in pesteri, se afla rauri, lacuri, cascade, sali, galerii si animale necunoscute. Pentru ca aceste splendori sa poata fi vazute si de neinitiati, speologii sfideaza pericolul si se aventureaza spre centrul pamantului. Multi dintre acestia au platit pentru pasiunea lor cu viata, facand ca unele pesteri sa fie supranumite „ale mortii”.
In urma cu 25 de ani, Institutul de Speologie „Emil Racovita” avea in evidenta, pe suprafata Romaniei, aproximativ doua mii de pesteri. Astazi, numarul lor, inregistrate la institut, pesteri ce au fost explorate si cartografiate, a trecut de 12.500. Majoritatea au o lungime de doar cateva zeci sau sute de metri, dar sunt si pesteri de cativa kilometri. Prin aceste descoperiri, speologii au marit spatiul geografic al Romaniei cu sute de kilometri patrati.
Batalia de „smulgere” din necunoscut a teritoriilor, asemenea unor colonisti, nu se realizeaza batand din palme. Accesul in pesteri se face adeseori prin spatii pe unde abia incape un copil. Se fac estimari, masuratori, si sapaturi, pentru a vedea ce e „dincolo de stanca”. Nu de putine ori, descoperirile au fost senzationale si au facut inconjurul lumii. Speologul roman Cristian Lascu, in varsta de 52 de ani, a fost solicitat sa colaboreze chiar de specialistii NASA, dupa ce acesta a descoperit, intr-o pestera, vietuitoare ce traiau fara sa aiba nevoie de oxigen. Descoperirile sale l-au propulsat in lumea stiintei internationale de varf, fiind printre foarte putinii romani care au realizat filme pentru Discovery Chanel si a publicat articole si fotografii in prestigioasa revista National Geographic. Pentru a imortaliza aceste minuni ale naturii, speologii isi asuma o multime de riscuri. Cateva zeci de exploratori au platit pentru curajul lor, cu viata. Pata neagra in materie de accidente mortale in pesteri se afla in Muntii Apuseni, in special pe raza judetului Bihor. Numarul victimelor acestui gen de senzatii nu-l cunoaste nimeni cu exactitate, pentru ca, inainte de 1989, multe accidente erau trecute sub tacere.
„Au fost cateva zeci de accidente. Nu se intampla multe, dar unele pesteri sunt cunoscute pentru victimele pe care le-au facut”, ne-a marturisit Cristian Lascu, cercetator al Institutului de Speologie „Emil Racovita” si presedinte al Grupului de Explorari Subacvatice si Speologie – GESS (numar de telefon 01/3124051; gess@dial.kappa.ro). Poate ca cel mai cunoscut caz in care un speolog si-a pierdut viata a fost cel al oradeanului Halasi Gabor, care a murit inecat in pestera Izbandis, din Muntii Apuseni, in timpul unei tentative de stabilire a unui record de explorare subacvatica.
In cazul scufundarilor, spune cercetatorul, se urmeaza o regula stricta, de care depinde intoarcerea in siguranta. Scafandrul desfasoara, pe parcursul inaintarii prin apa, un fir gros de ghidaj, ce a fost asigurat in prealabil la suprafata. Cu ajutorul acestuia, el se va putea intoarce prin aceleasi galerii prin care a inaintat fara sa se rataceasca. Lascu sutine ca pesterile din Romania au particularitatea de a fi pline de sedimente, care la cea mai mica agitatie tulbura apa si anihileaza total vizibilitatea. Intoarcerea prin bezna provocata involuntar depinde exclusiv de acest fir.
Halasi a eliberat in urma sa un fir lung de 150 de metri, de care a innodat un alt fir, inaintand prin necunoscut 341 de metri. El a stabilit atunci un record in materie. Cand a incercat sa se intoarca, s-a ghidat dupa „firul-vietii”, dar nodul facut de el a cedat, ramanand in mana cu o ata nefolositoare. Incercarile de a gasi iesirea au fost zadarnice, murind, in final, inecat. In pestera Vadul Crisului, tot in Apuseni, ca intr-o adevarata zona blestemata, un tanar speolog experimentat a sfarsit, la fel, inecat. El isi propusese sa testeze un echipament de scufundare. „A coborat intr-un put subacvatic adanc de 9 metri, fara a se lega cu un fir-ghid. Cand a atins fundul putului, a starnit sedimentele ce i-au taiat vizibilitatea. A incercat sa iasa pe pipaite, insa curentii l-au dus intr-o galerie laterala unde a murit intr-o agonie revoltatoare”, ne-a relatat Lascu.
Pestera nu inseamna doar galerii mari si frumoase. Multe pesteri sunt doar un hau – aven – adanc de sute de metri. Cea mai mare provocare pentru speologi este sa coboare pana la baza avenului, sa afle totul despre pestera, umbland printr-o apa rece ca gheata, la o temperatura aproape de zero grade, si apoi sa se catere la suprafata pe peretii pe care au coborat. Numai operatiunea de escaladare poate dura cateva zile. Avenele au rapit, la randul lor, nenumarate vieti.
Ultima victima a fost un tanar de 20 de ani. El a coborat in avenul din Grind, in Muntii Piatra Craiului, cea mai adanca pestera din Romania, de peste 500 de metri. Dupa trei zile de escalada, oboseala si-a spus cuvantul. Aproape de suprafata a scapat din mana coarda de asigurare si a cazut in gol. „Este o pestera extraordinar de periculoasa. Pentru scoaterea trupului si-au pus in pericol viata si alti speologi”, ne-a mai declarat Lascu.
Avenele i-au trimis pe lumea cealalta si pe doi tineri severineni, dintre care unul era asistent cercetator al Institutului de Speologie si monitor de alpinism subteran.
Viata le arata speologilor ca pana si proiectele marete se pot termina prost. Doua cluburi de speologie au incercat sa jonctioneze avenul pesterii Poienita cu pestera Humpleu. Din cauza topirii zapezii, pestera a fost inundata, iar un tanar a ramas prins in apa rece ca gheata. A renuntat la explorare si s-a intors singur la suprafata, unde a ajuns dupa cateva ore. Dar foamea si hipotermia si-au spus cuvantul. Tanarul, scapat de la inec, s-a aflat la doar cateva sute de metri de corturile colegilor sai, dar a fost prea epuizat ca sa strige dupa ajutor. Si-a abandonat rand pe rand din haine si s-a rezemat de un copac. A fost gasit a doua zi inghetat.
Hipotermia e obsesia speologilor. E perfida. Se instaleaza treptat. Mai intai, speologul prezinta o stare de apatie. Apoi se resemneaza. Muschii se blocheaza, simturile se atrofiaza, iar dupa o vreme, omul adoarme si moare.
Acestor adevarati eroi li se adauga o intreaga lista de oameni care au murit prosteste. Tineri beti sau mahmuri, dornici de bravada, n-au mai vazut niciodata soarele pentru ca pesterile nu iarta. „Atunci cand pesterile sunt abordate cu echipamentul si experienta potrivita, nu are ce sa se intample rau. Speologia nu e o disciplina periculoasa. Personal ma simt mult mai amenintat la volan decat in pestera. Am scapat din doua coliziuni frontale de masina, in schimb, in pesteri, de mult timp nu mi-am mai simtit viata in pericol”, ne-a mai spus Lascu.
„Nimeni nu trebuie sa mai moara in pesteri”.
La viata sa, cercetatorul a realizat mii de fotografii in pesteri. O parte au fost reunite intr-un album sinteza, numit „Pesteri de dincolo de timp”. Cei interesati de album sau cei care vor sa-l contacteze pe speolog, o pot face la numarul de telefon al GESS. Tot ce-si doreste Lascu pe viitor e ca nimeni sa nu mai moara in pesteri. „Treaba e simpla. N-ar trebui decat sa urmam proverbul: „Desteptul invata si din experienta altora, iar prostul doar din a lui” si totul ar fi bine. Ar ramane doar placerea de a explora”, a adaugat cercetatorul.

Urmărește-ne pe Google News