Ce marcăm pe 8 august

Începând din 2020, această zi este coordonată de organizația britanică International Cat Care (iCatCare), care a anunțat că este „mândră să fie custodele Zilei Internaționale a Pisicii, unind iubitorii de pisici din toată lumea” (potrivit iCatCare, scrie pe site-ul oficial).

Semnificația acestei zile trece dincolo de simpla postare a unor fotografii cu pisici pe rețelele sociale. Este un moment dedicat informării și acțiunii concrete, de la promovarea adopțiilor și sterilizărilor până la sprijinirea adăposturilor și îmbunătățirea îngrijirii zilnice a felinelor.

În fiecare an, iCatCare lansează campanii tematice, precum siguranța pisicii în locuință, descurajarea creșterii raselor cu trăsături extreme sau folosirea tehnicilor blânde de manipulare, toate având scopul declarat „de a îmbunătăți sănătatea și bunăstarea pisicilor domestice”.

Câte rase de pisici există? Depinde cine le numără

Chiar și atunci când vine vorba despre diversitatea lor, cifrele nu sunt bătute în cuie. Asociațiile internaționale au criterii diferite pentru a recunoaște o rasă. Cat Fanciers Association (CFA) acceptă aproximativ 45 de rase, The International Cat Association (TICA) trece în standarde peste 70, iar Fédération Internationale Féline (FIFe) include în jur de 48 de rase în registrul său.

Diferențele provin din modul în care fiecare organizație definește „rasă pură” și din regulile de selecție și încrucișare.

De la zeițe la talismane norocoase

De-a lungul istoriei, pisicile au fost venerate în multe culturi. Dacă ne uităm în Enciclopedia Britannica, în Egiptul antic, erau asociate cu zeița Bastet și protejate prin lege, iar necropolele pline cu mumii de pisici dovedesc statutul lor sacru.

Zeița Bastet, reprezentat ca o femeie cu cap de pisică în Egiptul antic, pe fundal alb.
În mitologia egipteană, Bastet a fost zeița lunii și a fecundității, ocrotitoarea femeilor gravide, și zeița felinelor. Foto: Shutterstock

În mitologia nordică, zeița Freyja era descrisă călătorind într-un car tras de pisici, un simbol al respectului și al legăturii spirituale cu aceste animale.

În Japonia, talismanul Maneki-neko, cunoscut drept „pisica ce cheamă norocul”, este încă prezent în magazine și restaurante, fiind asociat cu prosperitatea.

Pisică norocoasă japoneză maneki neko, maro, tine labuta stanga ridicata, în satul japonez vechi Uchiko din orașul Ehime, Shikoku, Japonia, Asia
Se spune că talismanul Maneki-neko aduce noroc și prosperitate. Foto: Profimedia Images

Chiar și miturile moderne le-au păstrat un loc aparte: în timp ce în unele culturi vestice pisica neagră este considerată semn rău, în Marea Britanie și Japonia este văzută ca un aducător de noroc.

5 lucruri uimitoare și puțin ciudate despre pisici

Tot mai multe studii scot la iveală detalii uimitoare despre aceste animale. Torsul lor, de exemplu, are o frecvență cuprinsă între 25 și 150 Hz, un interval folosit și în terapii vibrationale pentru vindecarea oaselor și țesuturilor. Fascinant este că pisicile pot toarce nu doar când sunt relaxate, ci și atunci când sunt rănite sau speriate, ceea ce sugerează un posibil rol terapeutic, scrie Science World.

De asemenea, pisicile nu percep gustul dulce, pentru că una dintre genele responsabile, TAS1R2, este inactivă.

Reflexul lor de îndreptare, sprijinit de o coloană extrem de flexibilă și de absența unei clavicule funcționale, le permite să se rotească în aer pentru a ateriza în picioare, deși asta nu le face invincibile la căderi de la înălțime.

Un alt detaliu inedit este că pisica poate să toarcă atât la inspirație, cât și la expirație, ceea ce face ca sunetul să fie constant și liniștitor.

Pisica în familie, între atașament și beneficii pentru oameni

În familie, pisica nu este deloc animalul distant pe care îl descriu clișeele. Cercetările arată că aproximativ 64% dintre pisicile testate dezvoltă un atașament securizant față de stăpânii lor, reacționând la absența și revenirea acestora într-un mod similar copiilor mici sau câinilor.

In imagine o familie formata din mama, tata si un gaietel, asezati pe canapea, cu o pisica portocalie in brate
Pisicile aduc numeroase beneficii familiei, inclusiv reducerea stresului și a anxietății, îmbunătățirea sănătății cardiovasculare și sprijin emoțional. De asemenea, pot ajuta la prevenirea alergiilor și la diminuarea sentimentelor de singurătate. Foto: Shutterstock

Ele își recunosc numele chiar și atunci când acesta este rostit între alte cuvinte și pot localiza poziția stăpânului doar după voce, ceea ce sugerează o reprezentare mentală a spațiului și prezenței umane. Pisicile răspund mai intens la vocea proprietarului, mai ales atunci când acesta folosește un ton special adresat lor, iar simpla interacțiune de zece minute cu o pisică poate reduce semnificativ nivelul de cortizol, hormonul stresului, la oameni, arată studiile.

Cum să sărbătorești și tu

Sărbătoarea de pe 8 august este, așadar, un bun prilej nu doar pentru a posta fotografii cu pisici, ci și pentru a face gesturi utile. Poți dona de hrană sau bani către adăposturi, te poți implica în promovarea sterilizării și microcipării, sau chiar îi poți învăța pe cunoscuți despre adaptarea locuinței pentru siguranța pisicuțelor, începând de la eliminarea plantelor toxice la securizarea ferestrelor și chiar crearea unor spații de cățărat și ascuns. Iar pentru iubitorii adevărați de pisici, fiecare zi poate fi, de fapt, Ziua Internațională a Pisicilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.