22 Iul. 2018 21:00 , de Alexandru Boariu

LIBERTATEA TE AJUTĂ: Cum s-au recalculat pensiile, potrivit Legii 192/2015?

Distribuie

Aurelia Catana, din Sibiu, precum și mulți alți cititori, din întreaga țară, care au lucrat în grupe de muncă și care așteptau să li se măreacă pensiile, în urma recalculării acestora, potrivit Legii nr 192/2015, ne întreabă ce se întâmplă cu această recalculare, cum s-au recalculat pensiile pentru că încă nu au primit niciun fel de decizie de la casele de pensii.

RĂSPUNS: Așa cum am mai precizat la această rubrică, recalcularea pensiilor celor care s-au pensionat înainte de 2011 și care au lucrat în grupa I sau grupa a II a de muncă, s-a terminat la data de 31.12.2017. Recalcularea s-a făcut din oficiu. Din păcate, din cauza modului de calcul prevăzut de Legea 192/2015, în marea lor majoritate (peste 80 la sută), au rezultat pensii mai mici decât cele aflate în plată, urmare a împărțirii punctajului total rezultat la un număr mai mare de ani reprezentând stagiul complet de cotizare (adică, la 35 de ani, cât e stagiul actual, în loc de 30 la bărbați și 25 la femei, cât erau stagiile la momentul pensionării celor vizați). Și, conform legii, au rămas pensile aflate în plată. Pentru a vă lămuri cum s-au recalculat pensiile, solicitați în scris, casei de pensii, să vă comunice decizia luată în urma recalculării.

Citește și: Următoarea recalculare a pensiilor, o nouă țeapă? După recalcularea prevăzută de Legea 192/2015, în cele mai multe cazuri au rezultat pensii mai mici

 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Alina Pușcaș are planuri artistice pentru toată familia
Loading...
Comentarii