MENIU CAUTĂ

După 13 ani, Andreea Simon este în continuare de negăsit. Greşelile anchetatorilor în cazul fetiţei dispărute din Miercurea Ciuc

Adriana Oprea

Reporterul Libertatea a făcut o analiză a felului în care s-a derulat ancheta în cazul fetiței dispărute, comparând modul în care au acționat atunci anchetatorii cu manualul de bune practici al polițistului în cazul persoanelor dispărute. Au rezultat numeroase abateri de la etapele pe care ar fi trebuit să le parcurgă astfel încât să crească șansele ca Andreea Simon să fie găsită și vinovatul în cazul dispariției ei să fie prins. 

Când e vorba de un copil dispărut în împrejurări suspecte, primele 24 de ore sunt esențiale. Statisticile FBI arată că 74% dintre copiii răpiţi sunt ucişi în primele trei ore de la dispariţie.

Mai departe, pentru a afla adevărul într-un dosar cu suspiciune de omor, primele zile de anchetă sunt decisive. Ce nu se face atunci, nu se mai poate face (sau desface) aproape niciodată. Cercetarea la faţa locului, stabilirea cercului de suspecţi, perchiziţiile şi audierile, toţi aceşti paşi ce duc spre adevăr trebuie făcuţi în primele zile, cu maximum de profesionalism.

În cazul fetiţei dispărute din Miercurea Ciuc, greşelile au început din primele 24 de ore şi au continuat şi în celelalte zile.

1. Poza din anunţul dispariţiei

 

Andreea avea 9 ani, 1,45 m înălţime, părul şaten şi drept, lung până la umeri, ochii căprui, cu semne de conjunctivită, constituţie astenică.

Din primele ore de după dispariţie şi până în ziua de azi, Andreea a fost căutată în baza unei poze prelucrate. E o poză artistică, în care fetiţa pare mult mai matură, are ochii verzi şi părul castaniu.

Aceasta este singura fotografie pe care autorităţile au publicat-o, inclusiv pe site-ul IGPR, atunci când Andreea încă mai figura la rubrica „copii dispăruţi”.

Chiar poliţistul suspectat că ar fi răpit-o le declara anchetatorilor în iulie 2006 „că poza fetei dispărute, a numitei Simon Andreea Simona, care a fost pusă pe afiş, nu seamănă cu expresia feţei Simonei Andreea. Fata de pe poza din afiş este machiată şi pare mai matură decât în realitate”.

El a încercat să folosească această inadvertenţă în favoarea lui şi a spus că nu a declarat imediat după dispariţie că a întâlnit-o pe Andreea pe stradă „deoarece tot timpul mi-a fost arătată poza fetei care era machiată – poză retuşată. Ea nu are părul castaniu-roşcat, ci avea păr blond”.

În „Manualul de bune practici privind modul de acţiune al poliţiei în cazurile copiilor dispăruţi” se precizează că fotografia necesară pentru căutări  trebuie să fie recentă, dar, mai ales, să corespundă fizionomiei copilului.

2. Sacoşa cu sticle de apă minerală

Andreea plecase în seara de 15 decembrie 2005 la magazinul aflat peste drum de bloc ca să cumpere o cutie de smântână, o cutie de chibrituri, un caiet şi patru sticle cu apă minerală.

Avea la ea, pentru cumpărături, o plasă din material textil de culoare maro închis. O plasă pe care fetiţa abia o ducea când a ieşit din magazin, întrucât cântărea peste 5 kg.

În toate variantele, inclusiv cea a plecării voluntare pe care au mers anchetatorii la început, acea plasă plină cu sticle ar fi rămas abandonată undeva. Sau ar fi fost aruncată.

În primele zile după dispariţie, toată lumea căuta un copil care căra o sacoşă pe stradă. Nimeni însă n-a căutat doar acea sacoşă, pentru a stabili astfel cu exactitate unde s-a aflat fetiţa ultima oară.

3. Căutări fără câini de urmă

În primele 24 de ore de la dispariţie, cele despre care FBI-ul spune că sunt esenţiale, Andreea Simon a fost căutată fără câini de urmă pe străzile oraşului.

Conducerea IPJ Harghita a refuzat să recunoască faptul că nu avea atunci câini de urmă în dotare (ulterior au fost aduse echipaje canine de la Sibiu şi Cluj) şi a dat vina pe condiţiile meteo din acea seară: „temperaturile erau scăzute, iar solul era acoperit cu un strat de zăpadă”.

Temperatura influențează într-adevăr eficienţa folosirii câinilor de urmă, dar, susţin jandarmii francezi, „temperatura scăzută, gradul de umiditate scăzut, chiciura sau stratul subţire de zăpadă” sunt factori ce favorizează intervenţia câinilor de urmă.

Pentru că „o vreme rece conservă moleculele ce dau mirosul, concentrându-l pe pistă; iar umiditatea scăzută (ploaie fină, ceață, rouă), înghețul sau ninsorile ușoare sunt elemente favorabile, pentru că mențin pista” („Les Chiens de la Gendarmerie Nationale” – Şcoala Naţională Veterinară din Alfort, Franţa)

4. Scotociri în pripă

La marginea oraşului Miercurea Ciuc sunt foarte multe clădiri dezafectate, foste fabrici ajunse ruine. Hale uriaşe, cu zeci de guri şi de canale de scurgere, pline de nişe astupate cu cărămidă.

Începute din ianuarie 2006 şi continuate până în vara anului următor, scotocirile au fost făcute superficial. N-au fost asanate toate gurile, n-au fost verificate în amănunt toate încăperile. La 11 ianuarie 2006, de exemplu, s-au efectuat scotociri în clădirea fostului abator. „Zeci de camere uriaşe, o clădire unde ar fi încăput la un loc şi poliţia, şi prefectura, şi primăria din Miercurea Ciuc a fost scotocită de 20 de oameni cam în 15 minute”, notau jurnaliştii.

5. O percheziţie de tip evaluare imobiliară

Principalul suspect a intrat în atenţia anchetatorilor a doua zi după dispariţia fetei.  Mama Andreei îl sunase chiar în acea noapte, iar el declara anchetatorilor că a încercat să o liniştească. A doua zi, „în jurul orei 12.00 – 12.30 am sunat-o pe Munteanu Ioana (n.r. – mama Andreei Simon) să o întreb dacă ştie ceva de fată, dacă s-a întors acasă, iar aceasta mi-a zis că nu şi că a dat declaraţie la Poliţie din nou, a dat consimţământul ca telefonul său să fie ascultat de organele de poliţie şi a spus cadrelor de poliţie şi despre mine” (declaraţia suspectului din 21 februarie 2006).

Deşi trebuia verificat tot cercul de cunoştinţe al familiei, suspectul a fost lăsat deoparte. Era poliţist, coleg de serviciu cu cei care efectuau ancheta.

Pe 19 ianuarie 2006, la mai bine de o lună după dispariţie, era deranjat cu o percheziţie informatică, iar în calculatorul său avea să fie găsită „o fotografie cu anunţul dispariţiei unei persoane de sex feminin şi fotografia acesteia”.

Două zile mai târziu, mama a recunoscut la poliţie că suspectul îi era mai mult decât prieten. A doua zi l-a sunat, cerându-i să treacă pe la ea. „Eu i-am spus”, avea să declare suspectul, „că nu am voie să o sun sau să vorbesc cu ea, lucru cerut de conducerea IPJ, pentru a evita situaţia de la Iaşi (n.r. – cazul Larisa Chelaru), reamintindu-i că şi-a dat acordul ca telefonul să-i fie ascultat”.

Abia la 26 ianuarie 2006 se efectuează o percheziţie la domiciliul suspectului. Operaţiunea a durat 55 de minute şi a fost finalizată cu un proces-verbal ce conţine descrierea locuinţei”.

6. O expertiză genetică făcută după 12 ani

Andreea era un copil din flori, cum se zice. Tatăl ei natural, Simon A., a recunoscut-o doar după ce a fost dat în judecată şi tot de atunci a început să plătească şi pensie alimentară.

După ce fetiţa a dispărut, anchetatorii l-au inclus şi pe tatăl natural în cercul suspecţilor. A fost verificat şi a reieşit că e nevinovat. Însă nimănui nu i-a dat prin cap atunci să verifice, printr-o simplă expertiză genetică, şi dacă bărbatul e cu adevărat tatăl fetiţei dispărute.

Compararea profilelor genetice a fost realizată abia în urmă cu doi ani. Iar rezultatul a ieşit negativ. Mama Andreei susţine că e o greşeală la mijloc, iar anchetatorii de acum n-au reuşit să stabilească cine ar putea fi tatăl Andreei Simon.

Era o informaţie importantă, un prim pas în stabilirea cercului suspecţilor. Unul pe care cei ce au coordonat ancheta ar fi trebuit să-l facă încă din primele zile.


Citește și:

VIDEO/ Pe urmele unui caz care, acum 13 ani, a zguduit România. Andreea Simon, fetița de 9 ani care a dispărut „ca o pasăre”

Comentarii