28 Mai. 2018 12:41 , de Andreea Archip

Europarlamentarul Thomas Waitz, după o vizită în parcurile naționale românești: „Trebuie făcute controale serioase la fabricile de exploatare a lemnului”

Distribuie

Europarlamentarul Thomas Waitz, despre exploatările de pădure. Parlamentarul european aflat în vizită în pădurile din România, a fost scandalizat de faptul că în parcurile naționale se taie în scop comercial, deși ar trebui ca acele păduri să fie protejate. Reprezentanți ai Romsilva cu care a vizitat o parte din Parcul Domoglet nu au putut să-i explice de ce nu sunt respectate regulile de exploatare în parcuri și au trebuit să recunoască lucrurile scăpate de sub control. Europarlamentarul a catalogat ceea ce a văzut în parcurile naționale ca fiind „o devastare” la propriu.

Thomas Waitz a vizitat săptămâna trecută Parcul Național Domoglet, parc despre care activiștii au arătat că este ținta tăierilor ilegale, cel mai mare din cele 13 parcuri naționale din România. O parte din vizită a făcut-o însoțit de reprezentanții Romsilva, printre care șeful Serviciului Arii Protejate, Dragoș Mihai.

„Am vizitat o parte a Parcului Național Domogled, care a fost sub managementul Romsilva. Am găsit dovezi clare ale încălcării legii românești și europene existente. De exemplu, am văzut în pădure drumuri de tractor cu o lățime de 5 până la 8 metri, deși normele în vigoare spun că acestea nu ar trebui să fie mai mari de 4 metri. Mai mult, am putut observa că nu numai buștenii au fost transportați, ci și copaci întregi cu ramuri, între 30 și 35 de metri lungime! Acest lucru este împotriva legii și cauzează grave vătămări ale marginilor de drum; am observat foarte multe pagube la scoarța copacilor din jur. Ramurile nu au fost lăsate în pădure, ci au fost aruncate lângă drumul forestier, în vale. Exploatarea a fost realizată de o companie privată de exploatare forestieră, Romsilva nu a controlat aceasta exploatare', a explicat într-o conferință de presă europarlamentarul.

Acesta a fost în vizită și la diferite companii de exploatare a lemnului, inclusiv Schweighofer, firmă din Austria, țară din care parlamentarul provine. Acesta acuză în continuare lipsa de transparență a acestor companii și spune că în continuare nu sunt capabile de a demonstra că nu folosesc și lemn de proveniență ilegală. De aceea, europarlamentarul cere guvernului să întreprindă verificări serioase la aceste firme.

Reguli stricte pentru companiile de exploatare a lemnului

„Ministerul trebuie să formuleze linii directoare clare pentru Romsilva, în conformitate cu legea română și legea europeană Natura 2000. Trebuie să fie îmbunătățite controalele stricte pentru a verifica dacă aceste legi sunt aplicate în teren. Dacă nu se întâmplă acest lucru, Curtea Europeană de Justiție trebuie să intervină', a mai spus Thomas Waitz.

În timpul vizitei, echipa europarlamentarului a fost întâmpinat și de un protest al activiștilor de mediu, cu mesajul „STOP exploatărilor în parcurile naționale', organizații care încearcă de mai multă vreme să atragă atenția cu privire la criza actuală a pădurilor.

„ Sunteți în ilegalitate. În parcurile naționale nu sunt premise exploatările. Sunt premise doar activități tradiționale ale comunităților locale. Ori în parcurile administrate de Romsilva, comunitățile locale nu primesc nimic și asistă neputincioase cum sute de mii de cubi de lemn din pădurile devastate pleacă la export. Cele din Domogled ajung chiar și în China. Alte țări europene plătesc bani grei să își renatureze pădurile din parcurile naționale și Romsilva taie în păduri naturale secular și chiar virgine. De ce?', a fost reproșul lui Gabriel Păun, reprezentant Agent Green.

Potrivit legislației, minim 75% din suprafața parcului național trebuie să fie protejată strict. În Domogled, doar 50% din suprafață este protejată, iar jumătate din această arie protejată este formată din pietre sau pășuni, deasupra liniei de copac.

Parcul național Domogled, cu 62.000 de hectare, este cel mai mare dintre cele 13 parcuri naționale din România și cel mai distrus dintre toate. Domogled făcea parte din ultimul Peisaj Forestier Intact din zona temperată temperată a Europei, un statut pierdut în ultimii 3 ani, din cauza exploatării intense a pădurii sale intacte.

Citește și: EXCLUSIV/ ARMATA VIORICĂI DĂNCILĂ. Oamenii din spatele premierului și legătura lui Liviu Dragnea în Guvern

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, marți, 25 septembrie 2018. Leii au confruntări cu cei din anturaj
Loading...
Comentarii