MENIU CAUTĂ

EXPERIMENT LIBERTATEA. Unde fugim când sună alarma? Buncăre private și subsoluri abandonate din anii '90

Adriana Oprea

Ieri au sunat sirenele în Bucureşti. Se întâmplă în fiecare miercuri, în cadrul exerciţiului de alarmare a populaţiei în caz de dezastru: cutremur, incendiu, inundații sau chiar un atac aerian.

  • Acum, un astfel de moment pare departe. Dar cât de pregătiți suntem să facem față unui dezastru? 
  • În cazul alarmei care anunţă un atac aerian, populaţia e sfătuită să-şi păstreze calmul şi să identifice în jur cel mai apropiat adăpost de protecţie civilă.
  • Reporterul Libertatea a verificat câte din cele 1.106 de adăposturi, care figurează pe hârtie, există şi în realitate şi cum ar putea ajunge acolo locuitorii Capitalei.
  • Rezultatul? Buncăre „private”, subsoluri retrocedate, săli de sport improvizate şi spaţii abandonate din anii 90.
  • E dezastrul dinaintea dezastrului.

Bucureşti, anul 2018, o zi oarecare. E aproape seară, iar străzile sunt pline. Oamenii se întorc de la serviciu, gospodinele cară sacoşe din pieţe, iar copiii merg spre casă senini, legănându-se sub greutatea ghiozdanelor. Deodată, întregul oraş e spintecat de vuietul sirenelor de alarmare ce anunţă un iminent atac aerian. Sunetul sirenelor e o gheară de frig care-ţi strânge inima. Eşti pe stradă. Unde te duci după ce sună sirenele?

CSAT, despre adăpostirea populaţiei în caz de război

Acum, pare departe. Dar scena de mai sus nu e atât de improbabilă, de vreme ce, în urmă cu 3 ani, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a adoptat „Concepţia naţională de protecţie prin evacuare şi adăpostire a populaţiei în situaţii de conflict armat”.

Iar de anul trecut, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) verifică periodic sirenele de alarmare de pe tot teritoriul ţării.

În plus, 6 milioane de euro au fost cheltuite recent pentru RO-ALERT, un sistem performant de avertizare-alarmare a populaţiei în situaţii de urgenţă.

Acum ştii că sunetul sirenelor anunţă un atac aerian. Că trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să identifici în jur semnul din bumbul fotografiei, triunghiul echilateral albastru pe fond portocaliu care marchează un adăpost de protecţie civilă.

Semnul distinctiv naţional prin care se marchează adăposturile de protecţie civilă e reglementat prin H.G. 630/2005

Adăposturile de protecţie civilă (fostele ALA – apărare locală antiaeriană) sunt spaţii special amenajate – de regulă în subsolurile clădirilor -, proiectate, executate, dotate şi autorizate conform normelor şi instrucţiunilor tehnice elaborate de IGSU.

Adăposturile sunt prevăzute cu uşi metalice de protecţie şi oblon metalic, au instalaţii de ventilare ce curăţă aerul de praf/ impurităţi, de substanţe toxice, radioactive, de luptă şi de agenţi patogeni. Au grupuri sanitare, alimentare cu apă, dar şi instalaţii electrice ce asigură iluminatul şi funcţionarea ventilatoarelor.

Există trei categorii de adăposturi:

1. adăposturi pentru puncte de comandă, destinate Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă;

2. adăposturi publice de protecţie civilă, aflate în administrarea consiliilor locale;

3. fondul privat de adăpostire, realizat de operatorii economici şi de proprietarii de imobile.

Dacă sirena anunţă un atac aerian, în care dintre ele ai putea să te adăposteşti?

„Buncărul atomic e doar al nostru!”

Din 1.106 de adăposturi de protecţie civilă, câte există, pe hârtie, în Bucureşti, 992 sunt în subsolurile blocurilor. Sunt adăposturile de la punctul 3 din enumerarea de mai sus.

Așa arată intrarea într-un adăpost în care, în caz de pericol, ar trebui să se refugieze urgent peste 100 de persoane

Doar opt dintre ele sunt situate în centrul Bucureştiului, între Piaţa Romană şi zona Lipscani. Şi nici măcar acestea nu sunt în realitate, aşa cum figurează în evidenţele IGSU.

La adresa de pe b-dul Dacia, de pildă, în locul blocului e o vilă cu două etaje ce adăposteşte un magazin pentru decoraţiuni. Iar subsolul e, de fapt, un demisol amenajat pentru locuit, nici vorbă de adăpost de protecţie civilă.

În blocul de lângă Romană, nici măcar locatarii nu ştiu că ar avea vreun adăpost antiaerian la subsol.

În cel de pe strada C.A. Rosetti, la avizier e prinsă, în magneţi coloraţi, o hârtie cu semnul distinctiv.

Dar, fără nici o altă informaţie, mulţi dintre locatari nu ştiu ce înseamnă şi cred că e doar vreo problemă de geometrie. Iar de existenţa adăpostului de la subsol nici n-au habar.

Un „buncăr atomic”, cum îi spun cei care locuiesc deasupra lui, ar fi  pe str. George Enescu. Dar e cu circuit închis, susţin locatarii. „E doar al nostru, al celor care locuim aici”, decretează o femeie în vârstă. „Dar, dacă acum ar suna alarma aeriană, aţi lăsa şi oameni de pe stradă înăuntru, să se adăpostească?”. „Nu ştiu, consultăm locatarii atunci, ne mai gândim”, promite femeia.

Adesea, adăposturile sunt doar cu numele. „Noi ştim că în multe dintre subsolurile amenajate ca adăposturi sunt depozitate murături”, mărturiseşte un responsabil cu protecţia civilă de la o primărie de sector. „Dar şi locatarii ştiu”, ne asigură specialistul, „că au obligaţia să elibereze subsolurile cu 24 de ore înainte”. Înainte de atacul aerian, adică.

Ca şi cum el ar veni întotdeauna cu preaviz. Şi ar exista şi o prealarmare, cu un sunet specific de sirenă pentru evacuarea borcanelor cu murături.

Cine deţine cheia salvării         

N-ai avea cum să intri de pe stradă în nici unul din sutele de adăposturi de la subsolurile blocurilor. În primul rând, n-ai şti unde sunt, pentru că pe nici una din clădiri nu apare marcajul distinctiv. Însă şi dacă ar fi şi l-ai vedea, tot nu ai putea să ajungi la adăpost, pentru că toate aceste blocuri au interfon la intrare.

Dar nici dacă ai locui într-un astfel de bloc şi ai fi acasă atunci când sună sirena de alarmare, tot n-ai fi pe deplin convins că ajungi într-un astfel de adăpost.

Subsolurile în care ele sunt amenajate sunt încuiate, iar cheia salvatoare se află, permanent, fie în posesia administratorului blocului, fie la preşedintele asociaţiei de locatari.

Iar dacă primul locuieşte într-un alt cartier (situaţii reale) sau al doilea e plecat de acasă (situaţie probabilă), toţi locatarii vor rămâne în pragul „buncărului atomic”, incapabili să se salveze.

Adăpostul în care se joacă ping-pong pe timp de pace

Dacă totuşi ai noroc şi reuşeşti să treci dincolo de pragul adăpostului, trebuie să ai grijă să nu te împiedici de masa de ping-pong ce tronează în mijlocul primei încăperi.

Imagini dintr-un adăpost de protecţie civilă amenajat în subsolul unui bloc din centrul Capitalei

Construit pentru situaţii de urgenţă, adăpostul a fost reamenajat pentru momente de relaxare.

În cea de-a doua încăpere e instalaţia de ventilare a aerului şi ieşirea de salvare. Tunelul duce spre o trapă care se deschide fix sub ţepuşele din gardul metalic al bisericii de lângă bloc. Ca o ultimă caznă a celor care vor scăpa din atacul aerian.

Pe holul ce separă cele două săli ale adăpostului sunt depozitate vechituri.

Instalaţiile sanitare sunt din „epoca de aur”, iar în chiuveta de fontă au eşuat peturi din mileniul 3.

Pe peretele din încăperea centrală, la loc de cinste, e prins un panou cu „Instrucţiuni pentru întreţinerea adăpostului”. Document istoric, rămas aici din Republica Socialistă România.

Sarcinile pentru menţinerea în stare de funcţionare a adăpostului sunt tipărite cu liniuţă, de la capăt:

„- Aerisirea adăpostului prin funcţionarea ventilatorului.

Termen: săptămânal, o oră.

– Menţinerea supapelor de suprapresiune în poziţie deschisă şi ungerea lor cu vaselină.

Termen: permanent”.

Peste panou e agăţat un caiet cu foaie velină în care sunt trecute rezultatele controalelor din adăpost.

Ultima notare datează din 21 martie 1990.

Nimeni nu ştie dacă, de atunci, cineva a mai uns supapele cu vaselină. Dar acest adăpost, în care ar putea încăpea 150 de persoane, măcar există.

Subsolul retrocedat cu tot cu adăpost

Într-un bloc de pe Calea Victoriei, adăpostul de protecţie civilă a rămas doar în evidenţele celor de IGSU. Imobilul fusese naţionalizat, iar o avocată a revendicat şi a obţinut în instanţă tot etajul 1, dar şi subsolul. Cu tot cu adăpost. Pe care îl ţine acum încuiat, până când îi va găsi o altă destinaţie.

Aşa cum recunoaşte şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, adăposturile de protecţie civilă aflate la asociaţiile de locatari „sunt cotă parte indiviză din construcţie. Sunt de drept privat şi aparţin proprietarilor de imobile”.

Alte 70 de adăposturi de drept privat aparţin operatorilor economici.

În adăposturile private, omul de pe stradă nu are acces. Iar din cele 1.106 adăposturi de protecţie civilă, câte sunt în tot Bucureştiul, 96% sunt private. Şi doar 4% – publice.

VA URMA: Dacă sună sirena, ar putea merge în adăposturile publice oamenii de pe stradă şi cei care nu locuiesc în blocuri cu „buncăre” la subsol?

Comentarii