12 Ian. 2018 16:14 , de Ovidiu Matache

FOTO| Aproape s-au copt căpșunile la Galați, în ianuarie, din cauza temperaturilor ridicate

Distribuie

O femeie din Galați a observat, cu surprindere, în mijlocul lunii ianuarie, că în curtea casei sale căpșunile aproape s-au copt. Deși acceptă că este vorba despre un fenomen neobișnuit, specialiștii se așteaptă ca odată cu scăderea temperaturilor plantele de căpșuni să-și întrerupă vegetația. 

În curtea casei unei femei de la periferia municipiului Galați căpșunile aproape s-au copt. Simona Marcu a observat cu mirare fenomenul neobișnuit și spune că niciodată nu s-a mai întâmplat să aibă căpșuni aproape coapte în timpul iernii, la mijlocul lunii ianuarie.

'Mi-a făcut cu ochiul căpşuna aceea care e jumătate roşie şi m-am dus şi m-am uitat şi la celelalte şi la cele din spate. Nu s-a mai întâmplat niciodată atât de devreme. Cred că în primul rând a fost forte cald, iar pământul este bun', a afirmat femeia.

Specialiștii se așteaptă însă ca odată cu scăderea temperaturilor plantele de căpșuni să-și întrerupă vegetația.

'Este o perioadă interesantă din punct de vedere climatologic pentru că temperaturile în zona noastră nu au scăzut foarte mult, drept pentru care unele plante şi-au continuat starea de vegetaţie. Sigur că este neobişnuit, dar atâta vreme cât condiţiile climatice sunt favorabile planta îşi continuă cursul. Este un caz singular şi nu ar trebui să generalizăm şi nu cred că va merge mult cu recolta respectivul pentru că temperaturile nu au cum să crească în ultima perioadă şi atunci planta îşi va întrerupe perioada de vegetaţie', a spus șeful Grădinii Botanice din Galați, Paul Lupoaie. 

De altfel, și la Grădina Botanică o petunie hibridă înflorește în continuare din cauza temperaturilor ridicate din atmosferă și de la nivelul solului.

Citește și: RADET bagă aeroterme în spitale și-n școli. Rețeaua a ajuns 'ciur', avariile sunt tot mai dese

Loading...
Comentarii