O fetiță în vârstă de 4 ani a sunat la urgențe pentru a o salva pe mama eiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Fetița, pe numele ei Kaitlyn Wright, a spus serviciilor de urgență că mama ei are probleme și că trebuie să aibă grijă de ea, scrie Mirror.

Când operatorul de la serviciul de urgență a întrebat-o pe Kaitlyn dacă este singură, ea a răspuns: „Sunt doar eu, alături de un câine și o pisicuță”.

Operatorul a reușit în cele din urmă să identifice locul din care vine apelul și a trimis imediat mai mulți paramedici la adresa respectivă.

Din fericire, Charlane, mama lui Kaitlyn, și-a revenit până când ambulanța a ajuns.

„Nu pot să explic cât de mândră sunt de Kaitlyn. Sunt cea mai mândră mamă din lume în acest moment. Este minunată. A fost destul de înfricoșător pentru Kaitlyn să mă vadă în acea situație, dar a fost foarte calmă”, a povestit Charlane, care suferă de sindromul fibromialgiei, care îi provoacă convulsii puternice.

Având în vedere boala de care suferă, Charlene și-a învățat toți cei trei copii să sune la salvare în momentele dificile.

Recent, Kaitlyn și mama ei au vizitat serviciul de ambulanță și cel de urgență din Bristol, pentru a cunoaște operatorul care i-a răspuns la telefon. Totodată, ea a primit și un premiu pentru faptele sale.


CITEȘTE ȘI: VIDEO&FOTO/ 22 de elevi, din Olt, găsiți dormind în Catedrala Încoronării din Alba Iulia, din lipsa cazării. UPDATE: Inspectoratul s-a autosesizat


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.